Presa israeliană. Viorica Dăncilă dă asigurări în privinţa mutării ambasadei: "Cuvântul meu este cuvânt"

Andreea Cosma |
Data publicării:

După ce emisarul palestinian la Bucureşti a pretins că oficialii români au promis să renunţe la planurile de mutare a ambasadei, premierul român Viorica Dăncilă afirmă: "Cuvântul meu rămâne cuvânt... Nu a intervenit nicio schimbare în politică", notează israelhayom.com.

Premierul român Viorica Dăncilă l-a sunat pe ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga, pentru a-şi reitera hotărârea de a muta la Ierusalim ambasada ţării sale în Israel, potrivit aceleiaşi surse.

"Cuvântul meu rămâne cuvânt. Continui să susţin ceea ce am mai spus. Nu a intervenit nicio schimbare în politică", a spus Dăncilă, citată de israelhayom.com.

Asigurările premierului Dăncilă vin după o declaraţie făcută presei de emisarul palestinian Fuad Kokaly, care a făcut aluzie la faptul că Bucureştiul ar fi renunţat la planurile sale de a muta ambasada.

Citeşte şi: Liviu Dragnea schimbă foaia. Nu mai vrea să mute ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim

Adresându-se presei după întâlnirea avută în această săptămână cu Liviu Dragnea, liderul Partidului Social Democrat din România, de guvernământ, Kokaly a spus că înalţi oficiali români au promis să nu schimbe actuala situaţie şi să nu mute ambasada română de la Tel Aviv la Ierusalim.

Oficialiii guvernului s-au grăbit să nege afirmaţiile emisarului palestinian, iar Dăncilă a calificat declaraţiile lui Kokaly drept "fake news" ("ştiri false"). Ea a spus că declaraţiile lui Kokaly "nu reflectă în niciun fel cele spuse cu ocazia întrevederii. I-am cerut emisarului să-şi retragă spusele, întrucât ele nu sunt conforme realităţii"

Citeşte şi: Dragnea s-a ÎNTÂLNIT cu ambasadorul Palestinei, iar acum îi cere să-și RETRAGĂ declarațiile

Într-o telegramă adresată Ministerului de Externe, apropiaţi ai premierului Dăncilă i-au transmis ambasadorului israelian că emisarul palestinian "ne-a dezamăgit foarte mult. Am învăţat o lecţie de viaţă". În telegramă, se subliniază că Dăncilă "s-a declarat şocată de anunţul emisarului palestinian".

Între înalţii oficiali ai guvernului României există dispute serioase cu privire la problema mutării ambasadei la Ierusalim. Printre cei care se opun demersului se numără Klaus Iohannis, care, în calitate de preşedinte al României este autorizat oficial să aprobe mutarea, mai scrie presa israeliană.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel