Preşedintele american Joe Biden se va deplasa miercuri în Israel pentru o vizită de solidaritate în urma atacului Hamas din 7 octombrie, a anunţat secretarul american de stat Antony Blinken, informează AFP.
"Preşedintele va reafirma solidaritatea Statelor Unite cu Israelul şi angajamentul nostru neclintit faţă de securitatea sa", a declarat Blinken marţi dimineaţa, după o noapte de discuţii maraton la Tel-Aviv cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu.
"Israelul are dreptul şi datoria de a-şi apăra poporul împotriva Hamas şi a altor terorişti şi de a preveni atacuri viitoare", a adăugat şeful diplomaţiei americane.
Preşedintele Biden "va auzi de la Israel ce are nevoie pentru a-şi apăra poporul şi vom continua să lucrăm cu Congresul pentru a satisface aceste nevoi", a continuat el.
El a anunţat că Statele Unite au obţinut garanţii din partea Israelului cu privire la livrarea de ajutor umanitar extern către Fâşia Gaza care este blocată, într-un moment în care Israelul pregăteşte o ofensivă terestră împotriva teritoriului guvernat de mişcarea islamistă Hamas.
Preşedintele Joe Biden speră să "audă de la Israel cum îşi va desfăşura operaţiunile într-un mod care să minimizeze victimele civile şi să permită furnizarea de ajutor umanitar civililor din Gaza într-un mod care să nu aducă beneficii Hamas", a spus Blinken.
"La cererea noastră, Statele Unite şi Israel au convenit să dezvolte un plan care va permite ajutorului umanitar din partea ţărilor donatoare şi organizaţiilor multilaterale să ajungă la civilii din Gaza", a explicat el. El a mai informat că cele două părţi discută despre "posibilitatea de a crea zone care să permită menţinerea civililor departe de pericol".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News