Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Curţii Constituţionale a României (CCR), o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996.
"Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea criticată contravine unor norme şi principii constituţionale", arată şeful statului în sesizarea transmisă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu.
Preşedintele Iohannis precizează că această lege i-a fost transmisă de Parlament spre promulgare pe 21 aprilie şi detaliază motivele pentru care a sesizat CCR.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Care sunt paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc
Gabriel Nuță-Stoica /
21 apr 2025, 13:47
Odată cu moartea Papei Francisc, anunţată luni de Vatican, Biserica Romano-Catolică va începe ritualurile elaborate, pline de tradiţie, care marchează sfârşitul unei papalităţi şi conduc la începutul celei următoare, relatează Reuters. Cele mai multe sunt guvernate de o constituţie cunoscută sub numele de Universi Dominici Gregis, aprobată de Papa Ioan Paul al II-lea în 1996 şi revizuită de Papa Benedict al XVI-lea în 2007 şi 2013.