Preşedintele Klaus Iohannis participă la Adunarea Generală ONU, la New York

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis participă la New York, la Adunarea Generală ONU, marcată de diviziunile globale adâncite de crize repetate, mai ales în legătură cu invazia Rusiei în Ucraina.

Schimbările climatice şi războiul din Ucraina sunt temele principale aflate pe agenda sesiunii Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în contextul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa la reuniune pentru prima dată de la începutul conflictului din ţara sa şi se va adresa astăzi liderilor din întreaga lume prezenţi în aceste zile la New York.

Şi preşedintele american Joe Biden va susţine discursul tradiţional în plenul Adunării Generale a ONU şi va pleda pentru acţiuni mai intense în vederea combaterii schimbărilor climatice, dar şi pentru continuarea sprijinului acordat Ucrainei, atât timp cât va fi necesar. Liderul de la Casa Albă va vorbi şi despre o mai mare eficienţă a instituţiilor internaţionale, care trebuie să devină mai incluzive, mai transparente şi mai responsabile.

România este reprezentată la reuniune de preşedintele Klaus Iohannis, care va participa astăzi la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. În intervenţiile sale, şeful statului va reitera sprijinul ferm al ţării noastre pentru multilateralismul eficient, respectarea dreptului internaţional şi ordinea internaţională bazată pe reguli, potrivit Rador Radio România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel