"Să menţinem legătura cu partenerii şi aliaţii noştri este de importanţă majoră în contextul actual. Eu sunt ferm convins că unitatea şi coordonarea reprezintă punctele noastre forte. România este un aliat încredere al Lituaniei în cadrul NATO şi partener important în sânul Uniunii Europene. Cooperarea noastră în materie de securitate şi cooperare este esenţială pentru întărirea siguranţei Flancului estic al NATO.
Suntem recunoscători pentru contribuţia României la consolidarea misiunilor din Lituania, îi mulţumim domnului preşedinte Iohannis pentru avioanele de luptă care se vor întoarce în zona baltică pentru misiuni de apărare în 2023. Am discutat, de asemenea, despre obiectivele viitorului summit NATO din luna iunie din Madrid şi avem ambiţii în ce priveşte opţiunile de răspuns militar care să sporească în mod semnificativ apărarea Flancului estic al NATO", a afirmat Gitanas Nauseda, într-o declaraţie comună cu preşedintele Klaus Iohannis.
El a spus că va continua sprijinul pentru Ucraina în lupta sa pentru libertate şi suveranitate.
Preşedintele Lituaniei, întâlnire cu Iohannis
"În ce priveşte agresiunea militară a Rusiei în vecinătate, în Ucraina, trebuie să fim pregătiţi la maximum. Am fost, de asemenea, de acord să continuăm sprijinul pe care îl acordăm Ucrainei în lupta sa pentru libertate şi suveranitate. Este nevoie de asistenţă politică, militară şi diplomatică şi noi susţinem candidatura Ucrainei la Uniunea Europeană", a menţionat preşedintele lituanian.
Gitanas Nauseda a subliniat că trebuie sporite eforturile pentru a pune mai multe presiuni internaţionale asupra Rusiei.
"Crimele de război oribile comise de militarii ruşi nu trebuie să rămână nepedepsite. Rusia trebuie să plătească preţul pentru acestea. Aşa se explică noul pachet de măsuri de sancţiuni care targetează sectorul financiar. Este nevoie de un embargo strict şi de sancţiuni împotriva propagandei ruseşti, sancţiuni împotriva Belarus-ului, de asemenea, pentru rolul pe care îl joacă în acest război împotriva Ucrainei", a adăugat oficialul lituanian.
România - aliat de încredere în NATO şi UE; continuăm sprijinul pentru Ucraina
El a mai spus că trebuie sprijinită şi Republica Moldova, care a primit cel mai mare număr de refugiaţi ucraineni.
"Voi vizita mâine şi Republica Moldova. Moldova a primit cel mai mare număr de refugiaţi ucraineni pe cap de locuitor. Deci, are nevoie de încă şi mai mult sprijin pentru a face faţă acestui aflux. Şi sprijin iniţiativa României, alături de Germania şi Franţa, pentru această platformă de sprijin. Lituania a contribuit financiar şi cu sprijin pentru a găzdui refugiaţii ucrainenii. Stabilitatea regiunii noastre depinde de unitatea dintre noi, de capacitatea de a ne coordona acţiunile şi de angajarea noastră pentru apărarea valorilor pe care le reprezentăm. Împreună sunt convins că vom fi mai puternici", a declarat preşedintele Lituaniei.
Preşedintele Lituaniei, care efectuează o vizită oficială în România, a fost primit, vineri, la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis. El urmează să se întâlnească şi cu premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Senatului, Florin Cîţu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News