Preşedintele Statelor Unite a promulgat marţi o lege împotriva linşajului

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Preşedintele Statelor Unite a promulgat marţi o lege împotriva linşajului
Preşedintele Statelor Unite a promulgat marţi o lege împotriva linşajului

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a promulgat marţi o lege care defineşte linşajul ca infracţiune federală motivată de ură, transmite dpa.

"Sute, sute de proiecte de lege similare nu au putut fi adoptate", a declarat Biden la ceremonia de semnare în Grădina de Trandafiri a Casei Albe. "De-a lungul timpului, au fost promulgate câteva legi privind infracţiuni federale motivate de ură, inclusiv cea pe care am promulgat-o anul trecut pentru a combate infracţiunile din ură legate de COVID-19, dar nicio lege federală, nicio lege federală nu a interzis explicit linşajul. Niciuna. Până astăzi", a precizat el.

De la începutul secolului al XX-lea au avut loc peste 200 de încercări de legiferare la nivel federal a infracţiunii de linşaj, a arătat congresmanul democrat Bobby L. Rush, promotor al legii în Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA.

"Promulgarea legii propuse de mine înseamnă că împotriva celor care comit această crimă gravă poate fi folosită întreaga greutate şi putere a guvernului Statelor Unite", a comunicat Rush. "Nu ne vom mai lovi de întrebarea dacă autorul unui linşaj va răspunde în faţa justiţiei - odată cu semnătura de astăzi a preşedintelui, am eliminat această posibilitate pe viitor", a adăugat el.

 

Noul act normativ este una din măsurile recente numite după un tânăr de culoare din Chicago, ucis cu brutalitate în 1955



Noul act normativ, denumit oficial Legea Anti-Linşaj Emmett Till, este una din măsurile recente numite după un tânăr de culoare din Chicago, ucis cu brutalitate în 1955, la vârsta de 14 ani, în timpul unei vizite în Mississippi.

Rush îşi aminteşte: "Aveam opt ani când mama a aşezat pe măsuţa de cafea din camera noastră de zi fotografia cadavrului brutalizat al lui Emmett Till publicată în revista Jet. De aceea mi-am adus băieţii din Albany, din statul Georgia. Fotografia aceea mi-a format conştiinţa de bărbat de culoare în America şi mi-a schimbat cursul vieţii".

Mama lui Emmett, Mamie Till-Mobley, a insistat ca sicriul să rămână deschis la ceremonia funerară. Un proiect de lege adoptat deja de Senatul SUA le acordă ambilor Medalia de Aur a Congresului.

"Am un sentiment de bucurie. Aud cum strămoşii răsuflă uşuraţi. Justiţia a fost amânată şi refuzată mult prea multă vreme", a declarat presei senatorul democrat Cory Booker, la plecarea de la Capitoliul din Washington spre Casa Albă, unde a asistat la promulgarea legii anti-linşaj. Booker a fost promotorul legii în Senat.

 

Vicepreşedinta americană Kamala Harris a fost şi ea printre promotorii legii



Vicepreşedinta americană Kamala Harris a fost şi ea, alături de Booker şi de senatorul republican Tim Scott, printre promotorii legii, când reprezenta în Senat statul California.

O versiune preliminară a actului normativ a părut că are şanse de adoptare în februarie 2020, dar a fost până la urmă blocată de o obiecţie a senatorului republican Rand Paul, care a provocat o dezbatere aprinsă în plenul Senatului în iunie.

Până la urmă, Paul a fost cooptat ca promotor al versiunii semnate de Biden. Senatorul obiectase în sesiunea precedentă a Congresului împotriva proiectului susţinut de democraţi, pe motiv că formulările folosite erau prea generalizatoare.

Harris a declarat la ceremonia de semnare că "este o pată pe istoria naţiunii noastre încă de la fondare şi în special în secolul de după Războiul Civil că mii de oameni au fost torturaţi şi ucişi de justiţiari. Au fost târâţi din casele lor, cu frânghii în jurul gâtului. Au fost spânzuraţi, arşi, înecaţi şi dezmembraţi". Ea a arătat că faptele respective au fost comise "pentru asigurarea controlului politic şi social, dar nu au fost considerate infracţiuni de guvernul federal. Linşajul nu a fost considerat o crimă de guvernul federal".

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel