Prețuri revoltătoare într-o piață din Italia. O turistă a cumpărat patru kg de mezeluri și brânzeturi de peste o mie de euro

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Prețuri revoltătoare într-o piață din Italia. O turistă a cumpărat patru kg de mezeluri și brânzeturi de peste o mie de euro / Foto: Unsplash
Prețuri revoltătoare într-o piață din Italia. O turistă a cumpărat patru kg de mezeluri și brânzeturi de peste o mie de euro / Foto: Unsplash

O turistă în vârstă de 86 de ani, a ajuns să plătească într-o piață din Sardinia suma de 1155 de euro pentru aproximativ patru kilograme de mezeluri și brânzeturi, după ce a fost abordată de comercianți în timp ce se întorcea de la plajă. Incidentul s-a desfășurat în localitatea Murta Maria, în apropiere de Olbia, și a fost relatat pe larg de presa italiană.

Femeia, care se află în vacanță în Sardinia și are o casă de vară în zonă, povestește că a fost abordată de comercianți care vindeau produse locale, printre care brânzeturi și mezeluri. Aceștia i-au permis să guste din produsele lor, ceea ce a determinat-o să aibă încredere în ei. După degustare, pensionara a decis să cumpere câteva bucăți de brânză pecorino, o felie de coppa și un cârnat. Comercianții i-au cerut să plătească prin cardul de debit, folosind un POS mobil.

Doamna nu a fost conștientă de suma totală până când fiul ei a văzut chitanța emisă de POS. Abia atunci și-a dat seama de prețul exorbitant și a încercat să contacteze comerciantul pentru a clarifica situația. În ciuda eforturilor de a rezolva problema, conversația a fost neplăcută și comercianții au refuzat să ofere o explicație satisfăcătoare.

Conform relatărilor, comercianții au declarat că au informat-o pe pensionară despre prețul produselor înainte de a face vânzarea și au justificat costul ridicat prin faptul că produsele sunt de nișă și că piața este liberă.

 

Vânzătorii nu au oferit niciun document de confirmare a plății

 

„V-am spus mai întâi prețul”, a spus vânzătorul, adăugând că este un produs de nișă și că nu vede nicio problemă în ceea ce a făcut. Comercianții au menționat, de asemenea, că au considerat că clienta și familia ei sunt bine informați și capabili să decidă dacă vor sau nu să plătească prețul cerut.

Deși vânzătorii nu au oferit niciun document de confirmare a vânzării, familia pensionarei a decis să se adreseze Guardia di Finanza pentru a raporta incidentul. Aceștia au declarat că se simt trădați și păgubiți, adăugând că, în ciuda problemelor de vedere pe care pensionara le are de mulți ani, nu s-a mai confruntat niciodată cu o situație asemănătoare.

Într-o declarație pentru Corriere della Sera, pensionara a explicat că, deși i s-a spus că brânza din lapte de măgăriță este scumpă, nu s-a așteptat la o factură atât de mare.

„Mă simt ca o proastă. Dar adevărul este că m-au înșelat. În acel moment, am fost luată prin surprindere și nu am realizat gravitatea situației”, a spus ea.

 

----------------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel