Prima dezbatere electorală între Donald Trump și Joe Biden, pe 29 septembrie

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Prima dezbatere electorală dintre președintele american Donald Trump și candidatul democrat Joe Biden va avea loc în data de 29 septembrie, în Cleveland, Ohio.

Dezbaterea se va concentra pe numeroase subiecte, printre care pandemia de Covid-19, Curtea Supremă și disputele generate de rasism în SUA, a anunțat marți comisia de dezbateri, conform CNN. Dezbaterea va avea loc la Universitatea din Cleveland și va fi alcătuită din segmente de 15 minute.

Comisia a menționat că subiectele de dezbatere pot fi schimbate în funcție de evoluția agendei publice, dar cele șase segmente vor fi: Înregistrările Trump și Biden, Curtea Supremă, Covid-19, Economie, Rasa și violența în orașe, Integritatea Alegerilor Electorale. De asemenea, dezbaterea va fi moderată de Chris Wallace, journalist Fox News.

Trump a declarat la începutul lunii septembrie că se pregătește „în fiecare zi” pentru dezbateri, doar „făcând ceea ce face de obicei”. „Am fost peste tot și mă uit la acest băiat care stă acasă și mă gândesc că poate fac eu ceva greșit”, a spus Trump.

Joe Biden a declarat că „așteaptă cu interes” dezbaterea cu Donald Trump pentru a-l „trage la răspundere”. „Știu cum să mă descurc cu agresori. Sper că nu voi fi momit într-o dispută cu acest tip. Va fi dificil deoarece prevăd că o să țipe”, a spus Biden.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel