EXCLUSIV  Prima impresie a unei cubaneze după ce a aterizat în România: "Orice puneam pe mine, îmi era frig. Zăpada nu mi-a plăcut" - VIDEO

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:
Rocio Martinez, cubaneză mutată în România (Foto: captură YouTube)
Rocio Martinez, cubaneză mutată în România (Foto: captură YouTube)

O cubaneză stabilită în România, în urmă cu patru ani, a fost invitata ediției din această săptămână a emisiunii Diaspora în Direct. Rocio Martinez a povestit cum a fost primul contact cu țara noastră, începând chiar din Aeroport. 

Rocio Martinez, studenta cubaneză devenită celebră pe TikTok cu clipurile sale în care vorbește despre România, a povestit, în emisiunea Diaspora în Direct, cum a fost primul contact cu țara noastră, începând chiar din aeroport.

"Am venit în aeroport, evident. Din păcate, mulți cubanezi pleacă din țara. Încă există un stereotip că cubanezii ies din țară și vor să rămână. Când am ajuns la aeroport, la control, a trebuit să scot toate hârtiile, m-au întrebat de toate. Am stat acolo la poliție. Eu nici nu știam română și engleză. Nu știam bine engleză.

Dar când am ieșit din aeroport a fost frig. Am spus de frig în videoclipuri și toată lumea mi-a spus: 'Cum frig în luna noiembrie?'. Pentru mine e frig, care am venit dintr-o țară în care nu este frig deloc, iarna acolo sunt minim 15 grade, mai puțin de 15 doar dacă este o ocazie foarte specială. Pentru mine chiar a fost un șoc frigul când am ieșit de aeroport, chiar dacă nu era o iarnă grea. Că știu că acum nu este iarna adevărată", a povestit Rocio.

"Deci să înțeleg că pentru prima oară când ai văzut zăpadă a fost în România? Sau ai mai văzut în altă parte?", a întrebat Bogdan Bolojan.

"Nu, în România. A fost ceva frumos, pentru că e ceva ce am văzut prima dată. Dar am crezut că va fi mai frumos atunci. Când am văzut că a început să se topească, am zis că nu îmi place zăpada, nu este pentru mine", spune cubaneza.

Întrebată dacă totuși îi place zăpada la munte, Rocio spune că a fost și că i-a plăcut, dar și în Ploiești, în zilele cu zăpadă.

"Am fost la munte. Acolo e frumos. Mai ales că nu am văzut zăpadă așa de mult în oraș. Cred că de-aia nu mi-a plăcut, că nu a fost zăpadă așa mult timp, pentru că nu era o temperatură atât de mică", spune studenta.

Ea recunoaște că se adaptează greu frigului din România.

"Și cum ai rezistat frigului? Dacă spuneai că ți s-a părut frig în noiembrie, când a început și ninsoarea cum ți-a fost?", a întrebat-o moderatorul.

"Foarte greu. Eu în fiecare iarnă mă îmbrac cu nu știu câte perechi de pantaloni și este foarte greu. Eu văd lumea cu câte o pereche de pantalon și nu înțeleg. 'Dar cum? Poți să stai cu o pereche de pantaloni? Eu nu pot'. Trebuie să stau cu multe straturi de haine ca să simt frigul. M-a așteptat fratele meu cu o haină mai groasă. Chiar dacă avem și noi iarnă, orice haină pe care o puteam lua nu era atât de groasă pentru frig. Și acolo nu exista haină de frig. Nici dacă aveam bani și voiam, nu aveam unde să cumpăr haină de iarnă acolo (în Cuba, n.r.)", mai spune Rocio Martinez.  

Urmărește emisiunea integrală:

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel