Ca urmare a controlului planificat privind verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanţă privind gestionarea deşeurilor municipale şi a stării de salubrizare a localităţilor, Garda de Mediu a amendat Primăria Constanţa cu 45.000 de lei pentru neconformităţile constatate.
"Gradul scăzut de colectare separată şi reciclare a deşeurilor, precum şi starea precară de salubrizare au fost principalele nereguli constatate", reiese din comunicat.
Primarul Constanței, Vergil Chițac, urmărit penal de DNA
Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, informează Direcţia Naţională Anticorupţie.
În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal Alin Vintilă, director executiv în cadrul Primăriei Constanţa (complicitate la abuz în serviciu) şi Andrei Talpeş, preşedinte al Clubului Sportiv Municipal Constanţa (complicitate la abuz în serviciu şi şantaj).
"În cursul anului 2023, cu ocazia derulării unui eveniment sportiv, organizat în Municipiul Constanţa de o asociere formată din cinci entităţi (din care făceau parte şi Primăria Municipiului Constanţa, Clubul Sportiv Municipal (C.S.M.) Constanţa, Federaţia Română de Yachting (FRY) şi o societate comercială cu sediul în Monaco), suspectul Chiţac Vergil, în calitatea menţionată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalte două persoane şi cu încălcarea prevederilor legislaţiei primare, ar fi aprobat finanţarea în totalitate a întregului eveniment", se arată într-un comunicat transmis joi de DNA.
Conform aceleiaşi surse, finanţarea competiţiei sportive s-ar fi realizat fără a exista un contract de finanţare care să fi fost atribuit în urma unei proceduri de selecţie publică şi fără să existe viză de control financiar preventiv sau vreun referat al compartimentului de specialitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News