Primăria Suceava va testa pentru COVID cadrele didactice înaintea începerii noului an școlar

Liviu Ludovic |
Data publicării:
test_covid19
test_covid19

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că va propune un amendament la proiectul de rectificare bugetară al orașului, prin care toate cele aproximativ 2.000 de cadre didactice și personalul auxiliar să fie testate pentru coronavirus înainte de începerea noului an școlar.

Primarul Ion Lungu a spus, într-o conferință de presă, că testul va fi făcut cu 72 de ore înainte de începerea școlii, iar prețul va fi suportat de municipalitate.

„Săptămâna viitoare vom avea o întâlnire a Comitetului Local pentru Situații de Urgență în care voi propune ca toate cadrele didactice, înainte de începerea școlii, cu 72 de ore, să aibă făcut un test COVID. Primăria municipiului Suceava va suporta acești bani, am spus acest lucru, deja avem solicitări de la școli. Mâine (joi – n.r.) avem ședință de Consiliu Local, voi face un amendament la proiectul de rectificare bugetară, să prindem aceste sume în bugetul școlilor”, a spus Lungu.

Practic, banii pentru teste îi vor primi școlile, iar acestea vor încheia contract de prestări servicii cu un laborator care să facă testele.

"Mi se pare corect și normal să fie așa (...) trebuie să ne asigurăm că toate cadrele didactice, toți cei care intră în școală, și personalul auxiliar, care intră în contact cu copiii, are test COVID (...) Mulți au fost în concediu, plecați din localitate”, a mai spus Lungu.

Potrivit acestuia, este vorba de circa 2.000 de persoane, cadre didactice și personal auxiliar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel