Ultimele informații despre starea de sănătate a președintelui SUA, Joe Biden

Cristina Iacob |
Data actualizării: | Data publicării:

Medicul președintelui Joe Biden a făcut primele declarații cu privire la starea acestuia, după ce a fost diagnosticat cu Covid.

Publicitate

Starea președintelui american Joe Biden, testat pozitiv pentru Covid-19, s-a ameliorat semnificativ în ultimele 24 de ore, deși acesta continuă tratamentul, a anunțat vineri medicul de la Casa Albă, conform AFP.

Kevin O'Connor, medicul președintelui, a precizat într-o scrisoare medicală că Biden continuă să aibă o tuse și o voce răgușită, dar starea sa este mult mai bună comparativ cu ziua precedentă.

Joe Biden, aflat în campanie în Nevada pentru alegerile din noiembrie, a fost testat pozitiv la Covid-19, a informat Casa Albă miercuri. Conform comunicatului, președintele de 81 de ani are simptome ușoare și este complet vaccinat. În urma diagnosticului, Biden a intrat în izolare în reședința sa din Delaware, în contextul în care îndoielile privind capacitățile sale fizice și mentale de a continua campania reapar, după ce unii democrați au cerut retragerea sa din cursă.

Reamintim că președintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat că și-ar putea reconsidera candidatura pentru alegerile din noiembrie dacă medicii i-ar recomanda acest lucru.

Tot astăzi, șefa de campanie a lui Joe Biden a declarat că președintele rămâne în cursa electorală: ”Este mai hotărât ca niciodată să-l înfrunte pe Trump.”

Preşedintele american Joe Biden va rămâne „categoric” în cursa electorală pentru un nou mandat la Casa Albă, a declarat vineri Jen O'Malley Dillon, şefa de campanie a preşedintelui democrat, în ciuda îndoielilor crescânde legate de capacitatea sa fizică şi mentală. Declaraţia a venit pe fondul unor controverse legate de episoadele recente de confuzie ale lui Biden, care au culminat cu prestaţia sa considerată slabă în dezbaterea din 27 iunie cu rivalul său republican, Donald Trump.

---------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel