Primești un sms și rămâi fără toți banii din cont. Decizie surprinzătoare în cazul unui bărbat din Italia păgubit cu 18.000 de euro 

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Poșta din Italia a fost obligată de justiție să despăgubească un client înșelat printr-o escrocherie de tip phishing. Bărbatul a primit un sms fals și a rămas fără 18.000 de euro în cont. 

Un pensionar de 73 de ani din San Casciano Val di Pesa, Italia, a recuperat suma de 18.039 de euro, furată din contul său printr-un atac de tip phishing, după o decizie favorabilă a tribunalului din Florența. Secția a treia civilă a instanței a constatat că Poste Italiane (Poșta Italiană oferă și servicii financiare, n.r.) nu a implementat măsuri suficiente de securitate pentru a preveni frauda.  

Cum s-a desfășurat escrocheria?  


Totul a început pe 18 octombrie 2021, când bărbatul a primit un SMS fals cu sigla Poste Italiane, prin care era îndemnat să acceseze un link pentru a rezolva o presupusă problemă cu contul său bancar. După accesarea linkului, acesta a fost contactat de un pretins operator care, sub pretextul „resetării codului de acces din motive de securitate”, i-a cerut să introducă cardul într-un cititor Postamat.  

Astfel, infractorii au obținut datele de acces și au efectuat nouă tranzacții succesive, redirecționând banii către obligațiuni poștale de economii. A doua zi, bărbatul a constatat frauda când a încercat să ia legătura cu operatorul fictiv și a găsit contul gol.  

Poste Italiane a refuzat să restituie suma furată, ceea ce l-a determinat pe pensionar, asistat de avocatul Pierpaolo Florio, să depună plângere în instanță.  

Verdictul este considerat unul important

 

Judecătoarea Elisabetta Carloni a decis că răspunderea aparține companiei Poste Italiane, care ar fi putut preveni frauda prin implementarea unor măsuri suplimentare de securitate, precum dubla autentificare cu cod OTP. „Răspunderea Poste Italiane ar fi fost exclusă numai dacă societatea ar fi demonstrat că a adoptat toate măsurile necesare pentru protejarea clientului”, se arată în sentință.  

Sentința a fost consolidată de o decizie anterioară a Curții de Casație, care stipulează că prestatorii de servicii de plată trebuie să implementeze măsuri tehnice adecvate pentru a verifica trasabilitatea tranzacțiilor. Judecătoarea Carloni a exclus orice culpă din partea pensionarului, subliniind că acesta nu a dat dovadă de neglijență în gestionarea datelor personale.  

Decizia tribunalului din Florența reprezintă un precedent important pentru cazurile similare de fraudă informatică, atrăgând atenția asupra responsabilității instituțiilor financiare de a adopta măsuri mai stricte de securitate în era digitală.

 

-------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel