PRIMUL interviu ca procuror-şef european. Kovesi: „Faptul că au fost mulți români care m-au încurajat m-a susținut în ce am avut de făcut”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Instalată oficial la șefia noului Parchet European, Laura Codruța Kovesi a vorbit, într-un interviu pentru ziare.com, despre cât de dificilă a fost procedura de selecție, dar și despre planurile sale în nouă funcție.

Fosta șefă a DNA a declarat că, în ciuda numeroaselor obstacole cu care s-a confruntat, a crezut mereu în șansa sa.

Laura Codruța Kovesi, procuror-șef european: „A fost o procedură cu foarte multe obstacole. Din momentul în care m-am înscris am crezut în șansa mea.

Eu am jucat baschet și știu că soarta unui meci se poate schimba și în ultima secundă cu un coș de trei puncte. Nu am avut niciun moment în care să spun că am pierdut cursa, am crezut în șansa mea.

Nu am abandonat niciodată nimic. În această cursă, au fost foarte mulți oameni alături de mine - familia, prietenii, colegii, dar și oameni pe care nu i-am văzut în viața mea și care mi-au transmis încurajări și susținerea lor. Nu m-am simțit singură în această cursă. Faptul că au fost mulți români care m-au încurajat m-a susținut în ce am avut de făcut."


Principalele declaraţii:

- Revocarea mea nu a fost o chestiune personală. A fost lupta împotriva unui simbol. S-a declanșat o demobilizare între colegii care lucrau în DNA.

- Poate că e momentul că toate persoanele cu responsabilități în justiție să se așeze la aceeași masă, să existe mai multă unitate, mai mult dialog.

- În DNA nu a existat o secție de investigare a magistraților.

- Sesizările din oficiu au fost foarte puține. Devenise un fenomen: oamenii implicați în proceduri făceau plângeri împotriva celor care îi anchetau sau îi judecau.

- Majoritatea motivarilor în cazul anchitarilor nu au fost bazate pe greșeli ale procurorilor DNA, ci pe dezincriminari, pe modul de interpretare a unor dispoziții legale.

- Dacă ar fi să o iau de la capăt aș semna din nou protocolul cu SRI, poate că l-aș trimite la CSM pentru o opinie.

- La CEDO nu am cerut bani, nici măcar cheltuieli de judecată, aștept un răspuns care să lămurească statutul procurorilor în România.

- Regret că tatăl meu nu mai e în viață și nu ne putem bucură împreună de faptul că sunt procuror șef european. I se datorează în mare parte ceea ce am obținut.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel