Doina Pană susține că Răzvan Cuc ar trebui să-și prezinte demisia de onoare după izbucnirea scandalului în care ministrul Transporturilor e acuzat că a cerut șefei Tarom să țină avioanele la sol în ziua moțiunii.
„Teoretic, ar trebui să-și dea demisia de onoare", a declarat, la Digi 24, Doina Pană, deputat PSD și fost ministru al Apelor și Pădurilor.
Citește și Ce a căutat Cuc în fața casei șefei Tarom, în seara dinaintea moțiunii. „Am intrebat-o ce parlamentari zboară"
Șefa demisă a Tarom, Mădălina Mezei a declarat, vineri, că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să oprească cinci curse interne și să identifice parlamentarii care s-ar fi aflat la bord. Ea se va duce luni la DNA să dea o declarație în acest caz.
Ministrul Transporturilor admite că s-a întâlnit cu fosta șefă a Tarom în seara dinaintea moțiunii, însă nu i-a cerut să țină avioanele la sol. Întâlnirea, a precizat Răzvan Cuc, a avut loc în fața casei Mădălinei Mezei, pe stradă, în jurul orei 21-21.30.
Citește și STENOGRAME INCENDIARE. Mesajele pe care i le-a trimis Răzvan Cuc fostei șefe Tarom în ziua moțiunii: „AȘTEPT NUMELE!"
Premierul Viorica Dăncilă a spus vineri că va fi neiertătoare dacă se va dovedi că cineva a greșit în cazul scandalului dintre fosta directoare a Tarom, Mădălina Mezei, și ministrul Transporturilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Paște cu dor printre camioane: românii din diaspora au dus mâncare și alinare șoferilor blocați în parcări de Paște
Gabriel Nuță-Stoica /
20 apr 2025, 17:21
Pentru al cincilea an consecutiv, voluntarii Asociației RoOmenia – Voluntari în Europa au dus pachete de Paște și alinare zecilor de mii de șoferi români aflați în parcările Europei, departe de casă. Acțiunea s-a desfășurat în țări precum Germania, Belgia, Italia, Franța, Marea Britanie și Spania, aducând nu doar mâncare tradițională, ci și solidaritate, emoție și sentimentul de apartenență.