Reprezentanții companiei au decis însă ca bilanțul să fie făcut online, fără ca presa și ceilalți doritori să mai poată veni la sediul companiei. Anca Alexandrescu, jurnalista care a reușit să obțină contractul de privatizare al OMV-Petrom și care a dezbătut cazul la Realitatea Plus a dorit să intre astăzi să discute cu șefii companiei. Numai că la intrare, paznicii nu i-au permis să intre, motivând că au dispoziții în acest sens.
"Suntem în față la OMV-Petrom, așa cum am promis. La ora 10:00 începe conferința de presă. Am venit împreună cu Mihai Belu, să le punem întrebări directe, nu online, cu linkuri de invitație și alte coduri. Am venit la intrare și domnii de la pază mi-au spus că trebuie să iau legătura cu domnii de la biroul de presă, că așa li s-au transmis indicații că nu intră nimeni astăzi, decât prin biroul de presă. După ce le-am spus să transmită că suntem aici, în față, ne-au transmis că nu au cum să ne ajute și ne-au spus din nou să luăm legătura cu biroul de presă sau cu domnul Maximescu (n.r.- Alexandru Maximescu - vicepreședinte al OMV-Petrom).
Între timp, filmarea live din fața sediului companiei a fost întreruptă de un paznic:
Paznic: "Am o rugăminte. Nu aveți voie, aici"
Anca Alexandrescu: "De ce nu am voie aici?"
Paznic: "Noi executăm, doamnă!"
Anca Alexandrescu: "Este spațiu privat? Mă duc jos acolo, pe trotuar. Dar noi nu suntem cu arme, nu facem absolut nimic.Avem numărul de telefon al domnului Maximescu și în acest moment îl sunăm".
Privatizare OMV-Petrom. Discuția telefonică cu vicepresedintele companiei
Redăm mai jos discuția care a avut loc cu vicepreședintele companiei:
Anca Alexandrescu: Bună dimineața, domnule Maximescu. Anca Alexandrescu este numele meu, de la Realitatea Plus. Sunt în față, aici, la Petrom City și aș fi vrut și eu o întâlnire cu dumneavoastră pentru că am văzut că doar online acceptați discuțiile cu jurnaliștii. Aș fi vrut o discuție față-n față cu dumneavoastră.
Alexandru Maximescu: Aș vrea să vă adresați biroului nostru de presă.
A.A: - Dar de ce domnule Maximescu, de ce pe politicienii români dumneavoastră îi sunați direct și noi, cetățenii, nu putem să luăm legătura direct cu dumneavoastră. Statul român încă are 20% din acțiuni la OMV-Petrom.
A.M: Vă rog să vă adresați biroului de presă.
A.A: Dar de ce biroului de presă? Dumneavoastră nu puteți să discutați cu jurnaliștii?
A.M: Pentru că avem un birou de presă care se ocupă de relația cu presă.
A.A: Iertați-mă, dar sunt informații de interes public. Statul român are 20% acțiuni la această companie. Îmi puteți spune, vă rog, pentru ce l-ați contactat pe europarlamentarul Eugen Tomac?
A.M: Pentru orice întrebare, vă rog să comunicați cu biroul de presă!
A.A: Păi de ce să vorbesc cu biroul de presă, că dumneavoastră l-ați contactat.
A.M: În cele din urmă, reprezentantul companiei nu a mai dorit să dialogheze motivând că este într-o întâlnire.
Reamintim că Anca Alexandrescu a depus o plângere și la Parchetul General pentru anchetarea modului în care statul român a privatizat compania OMV-Petrom.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News