Parlamentul României va găzdui vineri, pe 2 noiembrie, dezbaterea cu genericul "Priorități legislative pentru românii de pretutindeni". Evenimentul va fi transmis LIVE de știridiaspora.ro, pentru ca cititorii noștri să fie conectați la o dezbatere care îi privește în mod direct.
Dezbaterea va începe la ora 10.30 (ora României) cu mesaje din partea reprezentanților instituțiilor românesti ce au în domeniul de activitate relația cu Diaspora (Presedenție, Senat, Camera Deputaților, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni) cât si un mesaj al domnului Cătălin Sorin Ivan – membru al Parlamentului European.
Vor urma apoi intervenţii ale membrilor Parlamentului prezenţi în sală și ale românilor din diaspora: Erich Eduard Mocanu – Germania, Adriana Simionescu – Spania, Niculita Ghita – Grecia, Gabriel Ursescu - Suedia, Constantin Cristache – Luxemburg, Camelia Maria Bichis și Leontin Cojocea - Italia, Costin Cazacu și Cornel Radu-Loghin – Belgia).
Printre temele care vor fi abordate se numără:
- Modificarea legislației privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.
- Centrele comunitare românesti.
- Sprijinirea predarii limbii române în școlile de peste hotare inclusiv în Ucraina, Ungaria, Bulgaria.
- Votul prin corespondență/votul electronic.
- Este necesară mărirea numărului de deputați și senatori din parlamentul României care să reprezinte diaspora românească?
Ca partener media, Știridiaspora.ro va transmite LIVE acest eveniment important pentru românii de pretutindeni, atât pe contul oficial de Facebook, cât și pe canalul de Youtube al redacției. Vă invităm să ne urmăriți vineri, 02 noiembrie, începând cu ora 10.30.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News