Procurorii au început ancheta de la Spitalul Județean din Piatra Neamţ: „Au fost stabilite persoanele care vor fi audiate”

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Procurorii au început ancheta de la Spitalul Județean din Piatra Neamț. Până în prezent au fost făcute primele audieri, au fost efectuate necropsii și au fost ridicate documente și aparate. Cercetările vor continua și zilele următoare.

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat care este stadiul cercetărilor de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. Anchetatorii au stabilit lista persoanelor care trebuie să fie audiate și au făcut deja primele audieri, ai dispus efectuarea unor necropsii și au ridicat documente și aparate.

„Au fost dispuse ordonanţele de efectuare a necropsiei victimelor. Au fost finalizate patru dintre necropsiile dispuse. Procedura medico-legală corespunde patologiei pentru care au fost tratate victimele - cazuri tip Covid. În salonul incendiat a fost stabilit locul din care s-a declanşat incendiul şi vor fi ridicate dispozitive şi echipamente medicale, în vederea expertizării. Au fost predate înscrisuri de către reprezentanţii Spitalului, urmând să se analizeze dacă acestea răspund problemelor din anchetă şi în ce măsură este necesar să fie ridicate și alte înscrisuri. Au fost stabilite persoanele care vor fi audiate şi au început audierile”, a anunțat Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cercetarea locului faptei va continua în cursul zilei de 16 noiembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel