Profesorul a pus la cale în clasă o scenetă în care i-a implicat și pe elevi și au protestat împotriva purtării măștilor.
În imagini se vede cum profesorul îi încurajează pe elevi să nu respecte regulile de protecție, pe care le consideră abuzive. El nu se sfiește să-i numească pe copii „animăluțe în țarc”.
„Bună ziua. Ne aflăm astăzi la oră. Nelu Pop mă numesc. Sunt profesor la Liceul Sportiv din Oradea și vreau să vă prezint cum arată o oră în condițiile de astăzi. În condițiile în care Guvernul ăsta ne obligă să purtăm măști și să fim ca niște animăluțe în țarc. Haideți să vedem cum arată animăluțele din jurul nostru care nu au voie să părăsească țarcul. Au doar 5 minute de pauză. Nu au voie să își dea măștile jos”, spune profesorul.
„Azi la oră, cu acordul elevilor, am ales aceasta formă de protest. JOS BOTNIȚA LA COPII!!!”, a scris profesorul pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News