Profesor universitar, despre românii din diaspora: Au tupeu, nu-i așa?

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Diaspora românească
Diaspora românească

Mesaj plin de substanţă al unei românce, profesor universitar, despre cei care au plecat în străinătate şi se întorc, apoi, acasă cu ceea ce au acumulat acolo. 

Mihaela Miroiu, profesor universitar, a publicat, pe pagina sa de socializare, un mesaj care concentrează întreaga istorie şi viaţă a celor care au plecat în străinătate şi transformările prin care trec localităţile din care au plecat, în momentul în care îşi căutau viitorul în altă parte, şi în care se întorc cu tot ceea ce au acumulat peste graniţe. Iată mesajul transmis de către profesorul universitar:

"O poveste simplă și foarte comună, desprinsă din istoria diasporei.

Sătucul bunicilor: Sîncrai, județul Hunedoara.

În anii '80 niciun gard nu a mai fost reparat. În fiecare lună venea cineva de la primărie să îi anunțe că satul o să fie demolat și ei mutați în două blocuri de la marginea Hunedoarei. Vreme de descompunere.

Anii '90. Se prăbușesc Combinatul Siderurgic din Hunedoara și Cocseria din Călan. Oamenii se întoarc în sate pentru agricultură de supraviețuire. O sărăcie tristă, de lumea a III-a.

După 2001, dar mai ales după 2007, cei mai tineri încep să plece unde văd cu ochii și văd mai ales Spania și Italia. Lucrează, prind cheag, prind aripi, dar păstrează rădăcinile. Trimit bani. Renovează casele, fac fose și băi sub tirul protestelor părinților că așează veceul în casă unde oamenii trăiesc, mănâncă și dorm. Separă curtea în două: agrement estetic și animale. Apar în vacanțe cu diverși copilași, unii jumătate hispanici, merg cu ei la biserica ortodoxă, ca să rămână copiii cu o dimensiune religioasă părintesco-bunicească. E o joacă lationo de mama focului pe ulițele acum asfaltate. Nepoții se salută cu Ola, Ceao și Servus!

Satul acela care arăta ca Macondo din Un veac de singurătate (Marquez), partea finală: descompunerea, capătă aripi chiar și pentru generația de bunici. Alte standarde. Începe să semene, ușor-ușor, a sătuc central-european.

Ce drept moral-politic au ei, plecații ăștia, străinii ăștia, să vină să protesteze pe 10 august împotriva celor care au capturat statul? Au tupeu, nu-i așa?"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel