Școlile din Peninsulă s-au închis de mai bine de 3 săptămâni, din data de 5 martie. De atunci, profesorii de limbă română, care predau în școlile din Italia, nu au mai mers la serviciu și, deci, nu au primit nici salariu și nicio măsură de protecție socială nu îi acoperă. Cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR), finanţate de Ministerul Educaţiei din România, se desfăşoară în numeroase şcoli din Peninsulă, prin parteneriate cu instituţiile din Italia.
Gina Dumitriu profesoară de LCCR în Italia, face un apel disperat către autorităţile de la Bucureşti, descriind situaţia ei şi a colegilor săi, printr-o scrioase deschisă adresată autorităților din România. Profesoara româncă spune chiar că toate aceste cadre didactice se găsesc acum în „imposibilitatea de a lupta pentru propria supraviețuire“.
Iată mesajul integral:
„Doamnei Ministru Monica Anisie ,
Domnului Secretar de Stat Ovidiu Burdusa ,
Domnului Senator Viorel Badea,
Domnului Deputat Matei Adrian Dobrovie
Domnului Deputat Doru Coliu
Domnului Deputat Nicolae Daniel Popescu ,
Domnului Deputat Constantin Codreanu,
SI PROFESORII SUNT OAMENI, NU-I AȘA ?...
A trecut mai bine de o lună de când primii profesori LCCR , cei din regiunile din Nordul Italiei, sunt izolați la domiciliu. Situația lor este îngrijorătoare pentru că zona rămâne puternic afectată de pandemie, iar sentimentele de frică și se neputință sunt mai acute decât în alte regiuni.
În numele lor, în numele meu și a acelor colege care nu mai au puterea psihologică să o facă, mă expun aici, în singura piață publică care ne-a mai rămas.
Sunt aici în calitate de profesor LCCR, de cetățean român, de om.
Sunt aici pentru că am epuizat toate căile administrative, diplomatice , politice, amicale și de bun-simț, prin care am făcut apel către toate instituțiile care decid asupra destinului profesorilor LCCR.
Sunt aici pentru că am avertizat asupra situației contractuale și a vidului legislativ de aproape un an și nu s-a luat nicio măsură.
Sunt aici pentru că inevitabilul s-a produs în forma cea mai urâtă, iar noi , profesorii LCCR, ne-am găsit singuri și în imposibilitatea de a lupta pentru propria supraviețuire.
Sunt aici pentru că nu am primit niciun mesaj oficial până la această dată!
Evident, primul gând este pentru sănătate și nu avem niciun dubiu în privința protecției noastre cu privire la sistemul sanitar din țara unde trăim, atât cât se poate în aceste condiții.
Avem dubii doar cu privire la situația noastră materială pe durata stării de urgență pentru că în luna martie toate școlile au fost închise, iar pentru ultima săptămână din februarie colegele mele din Nord nu au primit nicio protecție socială.
Sunt mamă a doi copii și trebuie să le asigur protecție materială și echilibru psihologic. La fel și colegele mele, mame singure fără alte venituri, colegele fără normă completă...
În această situație cumplită pentru toți, fac apel la cei care pot decide cu privire la măsuri de protecție socială pentru profesorii LCCR, pe durata stării de urgență.
Vă cer acest lucru ca profesor care lucrează pentru statul român, dar nu este inclus în sistemul de învățământ din România și nici în cel din țara gazdă!
Dacă nu aveți o îndatorire legală, aveți -cu siguranță- una MORALĂ!“.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
