Profesorul român condamnat în China va fi adus în ţară, anunţă Ministerul Justiţiei

Andreea Cosma |
Data publicării:

Ministerul Justiţiei a anunţat joi că autorităţile chineze au aprobat ca Marius Balo, profesorul român condamnat în China la 8 ani de închisoare, să fie transferat în România.

"Acordul autorităţilor chineze privind transferarea persoanei condamnate a fost dat în urma demersurilor juridice şi diplomatice ale Ministerului Justiţiei din România alături de Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, Ministerul Justiţiei a corespondat cu omologii chinezi pentru obţinerea documentaţiei de transfer şi a sesizat autorităţile judiciare române în vederea recunoaşterii pedepsei aplicate de instanţele chineze", se precizează într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.

Potrivit sursei citate, la data de 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj a dispus recunoaşterea şi transferarea lui Marius Balo în România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare, hotărârea Curţii de Apel Cluj reprezentând acordul autorităţilor române privind transferarea acestuia.

În urma acestei decizii, Ministerul Justiţiei a obţinut de la autorităţile chineze acordul de transferare, urmând ca partea română să întreprindă demersuri pentru aducerea în ţară a lui Marius Balo în cel mai scurt timp, menţionează MJ.

Marius Balo, profesor la Renmin University Beijing şi expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) Beijing, s-a stabilit în China în anul 2010, iar pe 28 martie 2014 a fost arestat, susţin avocaţii săi, pentru o presupusă fraudă contractuală, fiind acuzat că a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, fără să ştie că suma provenea din comiterea de infracţiuni. El a fost condamnat pe 24 martie 2016 la opt ani de închisoare, afirmă avocaţii, pe baza mărturiei unei persoane pe care nu o văzuse niciodată şi, ulterior, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Shanghai. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel