Programul Prima casă 2020 a fost lansat oficial

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Programul Prima casă 2020 a fost lansat oficial, joi, după ce Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a primit din partea Ministerului Finanţelor Publice acordul de distribuire pentru suma de 1,98 miliarde de lei din plafonul total de 2 miliarde de lei alocat, anunță

Programul Prima casă 2020 beneficiază de aceleaşi condiţii de garantare din partea statului român, anunţă FNGCIMM, într-un comunicat.

Cele 14 bănci participante în program sunt: BRD Groupe Societe Generale, Banca Comercială Română, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Leumi Bank şi Intesa Sanpaolo Bank.

„La finalul anului 2019, Programul Prima Casă înregistra peste 260.000 de garanţii şi promisiuni de garantare, acordate pentru achiziţionarea sau construcţia de locuinţe, pe întreg teritoriul României. Avem satisfacţia de a implementa un program guvernamental care a impactat pozitiv viaţa foarte multor români, fie că au fost beneficiari direcţi ai programului, vânzători, antreprenori sau profesionişti implicaţi în sectoarele economice conexe. Suntem pregătiţi pentru lansarea unei noi etape în derularea programului Prima Casă, cu fluxuri de lucru optimizate, adaptate nevoilor beneficiarilor şi partenerilor noştri, menţinând acelaşi angajament de a oferi celor care apelează la noi şansa de a-şi împlini visul, poate cel mai drag românilor, acela de a avea o casă", a declarat Dumitru Nancu, director general al FNGCIMM.

Fondul de contragarantare mai precizează că strategia guvernamentală a Programului Prima casă are în vedere reducerea graduală a intervenţiei statului în procesul de creditare ipotecară prin garantare, în contextul dezvoltării pieţei creditului ipotecar şi a creşterii accesului populaţiei la produsele standard ale băncilor.

De la lansarea programului în 2009 şi până la finalul lunii iulie 2019, prin Prima casă au fost acordate 279.179 de garanţii şi promisiuni de garantare, cu o valoare totală de 24,9 miliarde de lei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel