Promovarea turismului pe banii pensionarilor români. Propunerea aberantă a specialiștilor în turism și publicitate

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Specialiștii în turism și publicitate care vor să gestioneze un buget național de promovare a României propun colectarea a 10% din impozitul pe venituri din pensii. 

Peste un milion de pensionari urmează să primească de la stat vouchere pentru a-și putea permite să cumpere pâine, dar sunt puși pe lista celor care ar trebui să cotizeze la îndestularea bugetului publicitarilor, scrie jurnalul.ro.

Promovarea României ca destinație turistică ar trebui (teoretic) să aducă o creștere economică semnificativă, prin creșterea numărului de turiști străini, dar în ultimii 32 de ani, practica a demonstrat că incomingul (aducerea turiștilor străini în România) n-a depășit niciodată 3% din Produsul Intern Brut (PIB). În medie, aportul incomingului la PIB a fost în jur de 1%, iar pentru a crește e nevoie mai ales de investiții, ceea ce s-ar realiza în cel puțin 10 ani. Totuși, specialiștii organizați în Alianța pentru Turism (APT) consideră că ei sunt singurii în măsură să gestioneze fondurile de promovare, în calitate de specialiști, pe baza faptului că au avut sau au manageriat afaceri în domeniul turismului.

Sursele de bani identificate de specialiștii în turism

 

Dincolo de faptul că până acum s-a făcut promovarea României în baza unor licitații lansate, în conformitate cu actualul cadru legal, iar OMD-ul național ar primi direct finanțare, fără niciun fel de licitație, pe bugete de milioane de euro anual, sursele de finanțare propuse acum de APT întrec imaginația tuturor celor care au gestionat până în prezent aceste bugete, la Ministerele Turismului sau Dezvoltării, potrivit sursei citate.

Noul set de amendamente trimis de asociație (APT nici măcar nu corespunde, din punctul de vedere al statutului, cu cerințele din Legea dialogului social, ca asociație patronală sau sindicală reprezentativă la nivel de ramură) include următoarele propuneri de modificare a Legii OMD-urilor: „Art. 10^4: (...) Suplimentarea veniturilor pentru OMD-urile regionale și cel național prin: Alocarea unui procent de 1% din TVA-ul colectat din activitățile turistice sau a unei cote din impozitul pe venit global; Cota din redevențele încasate de bugetul de stat din resurse naturale (20% din redevențe) precum: apă geotermală, ape minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase, ape minerale terapeutice, ape termominerale, nămoluri terapeutice; Cotă de 10% din impozitul pe veniturile din pensii (impozitul pe veniturile din pensii a fost eliminat dintre sursele bugetelor locale în anul 2011); Amenzile aplicate unităților care activează în domeniului turismului; Impozitul pe profit datorat de companiile și impozitul pe veniturile microîntreprinderilor din domeniul turismului”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel