Anunţul a fost făcut la câteva ore după oficializarea divorţului, "de comun acord" şi "cu efect imediat", dintre United şi superstarul portughez Cristiano Ronaldo, cvintuplu câştigător al Balonului de Aur, la un an şi jumătate după revenirea acestuia la Manchester.
"Consiliul de administraţie are în vedere toate alternativele strategice, inclusiv o nouă investiţie în club, o vânzare sau alte tranzacţii care să implice societatea", precizează clubul, deţinut de familia Glazer din 2005, într-un comunicat.
Co-preşedinţii lui Manchester United: „Vom evalua toate opţiunile..”
Eşecul revenirii lui Ronaldo la clubul la care s-a făcut remarcat pe scena mondială, între 2003 şi 2009, este o nouă dovadă a incapacităţii lui Manchester United de a reveni în topul ierarhiei fotbalului britanic, dominat în prezent de rivalele Manchester City, Liverpool şi Chelsea.
Ultimul titlu obţinut de Red Devils în Premier League datează din 2013, la finalul ultimului sezon în care Sir Alex Ferguson a îndeplinit rolul de manager general.
"Procesul este conceput pentru a spori viitoarea creştere a clubului, cu obiectivul final de a poziţiona acest club pentru a valorifica oportunităţile atât pe teren, cât şi pe plan comercial. Vom evalua toate opţiunile, pentru a ne asigura că îi servim cel mai bine pe suporteri noştri şi că Manchester United maximizează oportunităţile de creştere semnificativă la îndemâna clubului acum şi în viitor", au subliniat în comunicat Avram şi Joel Glazer, cei doi co-preşedinţi ai lui Manchester United, fiii omului de afaceri Malcolm Glazer, decedat în 2014 şi care preluase conducerea clubului în 2005, conform Agerpres.
Vezi și
Cristiano Ronaldo devine prima persoană de pe planetă care a ajuns la 500 de milioane de urmăritori pe Instagram
Cristiano Ronaldo a doborât recorduri în stânga, în dreapta și în centru toată viața sa, iar contul său de socializare nu face excepție. Starul lui Manchester United a devenit prima persoană care a ajuns la un număr uriaș de 500 de milioane de urmăritori pe Instagram.
Mai mult de 10% din populația lumii (sau aproximativ una din 16 persoane) îl urmărește acum pe fotbalistul portughez.
Recordul de urmăritori vine după ce starul lui Manchester United s-a luat de propriul club, spunându-i lui Piers Morgan la TalkTV că el crede că clubul l-a "trădat".
În interviul uluitor cu legendarul atacant nu s-a abținut atunci când a descris cum se simte în rândul coechipierilor săi.
"Da, mă simt trădat. Și am simțit că unii oameni, nu mă vor aici", i-a spus Ronaldo lui Morgan. "Nu doar anul acesta, ci și anul trecut".
Continuă știrea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News