Publicitate
La începutul lunii august 2023, foşti şefi ai Jandarmeriei au fost trimişi în judecată de procurorii Secţiei Militare a Parchetului General în dosarul privind protestul din 10 august 2018, un număr de 312 persoane vătămate constituindu-se părţi civile în proces.
Este vorba despre colonelul (r) Gheorghe Sebastian Cucoş, fost şef al Jandarmeriei Române; colonelul Laurenţiu Cazan, fost adjunct al directorului general al Jandarmeriei Capitalei, în prezent ofiţer în cadrul Jandarmeriei; colonelul Cătălin Sindile, fost prim adjunct al şefului Jandarmeriei Române.
Cei trei sunt acuzaţi de abuz în serviciu, iar Laurenţiu Cazan şi pentru infracţiunea de fals intelectual.
În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată alţi 13 ofiţeri şi subofiţeri de la Jandarmeria Capitalei: col. (r) Laurenţiu Ciobanu Cristian, fost comandant de batalion în cadrul DGJMB, col. Răzvan Cătălin Popescu, col. Marian Ion Zăvoianu, lt.col. Adrian Costel Dumitru, mr. Luca Moldoveanu, cpt. Marius Daniel Mihai, plt. adj. (r) Alin Belecciu, plt. maj. Marian Cristian Bîrsan, plt. adj. Cristian Bolat, plt. adj. şef George Buzatu, plt. adj. Florea Carmocanu, plt. adj. şef (r) Bardahan Pavel Custrin şi plt. maj. (r) George Constantin Zamfir.
Aceştia sunt acuzaţi de purtare abuzivă sau complicitate la această infracţiune.
Acuzațiile Parchetului General, în urma protestului din 10 august
Potrivit Parchetului General, în data de 10 august 2018, la ora 23:11, cu ocazia mitingului de protest ce a avut loc în Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, colonelul Laurenţiu Cazan, în calitate de comandant al acţiunii, precum şi Gheorghe Cucoş şi Ionuţ Sindile, în calitate de coordonatori ai aceleiaşi acţiuni, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispoziţiilor legale, intervenţia în forţă în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în Piaţa Victoriei - aproximativ 30.000 de persoane, intervenţie pe care ulterior au şi condus-o.
Faptele lor au avut drept consecinţe îngrădirea libertăţii de întrunire şi a dreptului la integritate fizică şi psihică a manifestanţilor prezenţi în Piaţa Victoriei, drepturi fundamentale prevăzute de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum şi provocarea de suferinţe fizice sau leziuni ce au necesitat între una şi 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în cazul unui număr de 433 de persoane, arată anchetatorii.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că intervenţia în forţă a jandarmilor s-a făcut cu încălcarea principiilor necesităţii, gradualităţii şi proporţionalităţii, principii consacrate de reglementările legale în materie şi reflectate în jurisprudenţa CEDO. Astfel, s-a reţinut că jandarmii au acţionat nu doar împotriva persoanelor care se manifestau violent, în vederea izolării acestora şi aplicării măsurilor legale, ci şi împotriva manifestanţilor paşnici, care constituiau marea majoritate a protestatarilor. În mod concret, cercetările efectuate au stabilit că militarii jandarmi au folosit cu ocazia executării misiunii respective un număr total de 63 de grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartuşe de calibru 38 mm şi 40 mm, de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită şi 168 pulverizatoare de mână.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News