"În statele europene, farmacistul deţine un rol cheie în sistemul de sănătate şi a primit atribuţii care să valorifice pregătirea sa, prin cei 5 ani de facultate, însoţită uneori de specializare suplimentară prin rezidenţiat de 3 ani. Farmacistul face parte din echipa medicală şi se implică în prevenţie şi în monitorizarea unor afecţiuni şi boli, fiind cel mai accesibil profesionist din sănătate. Deciziile care au fost luate de-a lungul timpului în România privind sfera farmaceutică nu au avut însă în prim-plan farmacistul şi nici rolul acestuia în sănătatea pacienţilor. Mai mult, pare că farmacistul este o profesie de care autorităţile îşi aduc aminte doar atunci când sunt la ananghie, acesta fiind uitat însă din discuţiile care vizează strategii de sănătate sau programe de prevenţie. Domeniul farmaceutic este perceput ca un domeniu prosper, puternic economic, însă lucrurile nu stau deloc aşa în practică", se menţionează într-un comunicat al organizatorilor.
Potrivit acestora, în ultimii ani, nu a fost luată nicio măsură de sprijinire a acestui sector, deşi este unul hiper-reglementat. Cotele de adaos pentru medicamente nu au mai fost modificate din 2009, medicamentele eliberate compensat sau gratuit pacienţilor întârzie să fie decontate de casele de asigurări de sănătate, măsurile fiscale decise pun şi mai multă presiune economică asupra farmaciilor, iar farmacistul nu beneficiază de remunerarea adecvată pregătirii sale, susţin reprezentanţii celor două organziaţii.
Ce revendicări au farmaciștii
"Ultimii ani au adus cu ei şi o penurie de medicamente importante pentru sănătatea şi viaţa pacienţilor, cu diferite cauze la bază (lipsa substanţelor active, exportul paralel, politica de preţ a României, preţurile mici practicate pentru multe medicamente, etc.). Farmacistul s-a transformat treptat într-un personal administrativ, care ia la rând fiecare distribuitor, fiecare producător, în căutarea tratamentului pentru pacienţii săi. Iar paşii pentru aprovizionarea cu un medicament care lipseşte sunt extraordinar de stufoşi, de la plasarea unei comenzi justificate, la anunţarea autorităţilor despre lipsa produsului, care în final de fapt nu iau nicio măsură pentru ca medicamentul să fie disponibil", semnalează sursa citată de Agerpres.
Printre revendicările farmaciştilor se numără: asigurarea medicaţiei pentru pacienţi, care este posibilă doar prin decontarea de către CNAS, la termen, a medicamentelor eliberate de farmacii; profesia de farmacist este una liberală şi trebuie recunoscută ca atare de către autorităţi (actul medical nu se încheie fără farmacist); transformarea farmaciei din societate comercială în unitate prestatoare de servicii farmaceutice; reconsiderarea normativelor de personal pentru specialităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectorul public - farmacist clinician pe secţiile spitalului, farmacistul specializat în analize medico-farmaceutice în laboratorul de analize medicale şi farmacistul de farmacie generală în farmacia spitalului; implicarea farmacistului în monitorizarea pacientului cronic prin implementarea serviciilor farmaceutice avansate, specifice profesiei, în mod standardizat şi unitar la nivel naţional; remunerarea şi decontarea serviciilor farmaceutice furnizate de farmacişti în farmaciile comunitare şi în cele de spital; plata serviciilor farmaceutice pentru a putea susţine cheltuielile de funcţionare, inclusiv pentru remunerarea personalului farmaceutic la un nivel corespunzător pregătirii; măsuri prin care să fie susţinută prezenţa farmacistului în mediul rural, astfel încât să se asigure asistenţa cu medicamente umane şi veterinare, sub supravegherea farmacistului ca profesionist în domeniul medicamentului; modificarea cadrului legislativ care vizează medicamentele care lipsesc de pe piaţa din România şi identificarea şi aplicarea unor măsuri utile şi imediate etc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News