Manifestaţia a fost organizată de Confederaţia Sindicală (KOZ), care a cerut Guvernului şi Parlamentului să ia imediat măsuri şi să acţioneze pentru a aborda criza energetică şi inflaţionistă, scăderea nivelului de trai al populaţiei şi stabilizarea economiei.
Sindicatele au spus că ajutorul orientat către cetăţeni, municipalităţi şi întreprinderi este insuficient, menţionând asistenţa mai bună din alte ţări.
''Avem un nou tip de pandemie aici, o pandemie a sărăciei. Fiecare zi de inacţiune din partea guvernului şi a parlamentului are consecinţe'', au spus protestatarii, subliniind ameninţarea unor ''văi ale foametei'' şi a unui ''colaps'' al regiunilor.
Ei au atras atenţia asupra frustrării şi disperării oamenilor. Din cauza deteriorării situaţiei sociale şi economice, oamenii sunt îngrijoraţi de viitorul apropiat.
De asemenea, au solicitat guvernului slovac să abordeze de urgenţă situaţia critică actuală din ţară, cerându-i să introducă măsuri pentru a "îmblânzi" inflaţia şi a atenua impactul negativ al acesteia asupra vieţii cetăţenilor, precum şi să spună clar la ce se pot aştepta gospodăriile, companiile şi instituţiile publice în următoarele luni în ceea ce priveşte preţurile la energie, relatează Agerpres.
Vezi si.
Proteste masive la Budapesta. Probleme pentru Viktor Orban
Zeci de mii persoane au manifestat din nou, miercuri, la Budapesta pentru a denunţa salariile profesorilor, condiţiile de muncă şi problemele de personal, potrivit AFP.
"Suntem alături de profesorii noştri", "Fără profesori nu există viitor", se putea citi pe bannerele purtate de manifestanţi, mulţi dintre ei adolescenţi.
'Sunt aici pentru că nu putem continua aşa", a declarat pentru AFP Gabor Kovacs, un tânăr de 19 ani care a criticat lipsa cadrelor didactice, a materialelor educaţionale şi a condiţiilor salariale pentru profesori.
Elevul Virag Pek de 17 ani consideră că profesorii "sunt adevăraţi eroi deoarece continuă să lucreze în astfel de condiţii".
Mai devreme în cursul zilei de miercuri, mii de demonstranţi au format un lanţ uman, iar studenţii au blocat temporar accesul la podul Margareta din centrul capitalei.
În urmă cu o lună, mii de unguri au protestat la Budapesta împotriva salariilor mici şi a condiţiilor proaste de muncă ale profesorilor, într-un context de deficit de cadre didactice.
Nu mai sunt profesori suficienți în Ungaria. Au fost "săriți" de la ajutoare
Numărul posturilor didactice neocupate în şcolile primare şi gimnaziale din Ungaria a crescut de la 7.000 în 2014 la 35.000 în 2019, potrivit celor mai recente date oficiale.
Profesorii se plâng că au fost excluşi de la primirea ajutoarelor guvernamentale de care au beneficiat alte categorii sociale, precum pensionarii şi medicii, înaintea realegerii premierului Viktor Orban pentru al patrulea mandat consecutiv în luna aprilie.
Guvernul spune că nu va putea satisface solicitările profesorilor decât atunci când Uniunea Europeană va debloca miliardele de euro destinate relansării economice după pandemie, bani care continuă să fie blocaţi.
Budapesta a primit 5,8 miliarde de euro, dar planul său de cheltuieli nu a fost încă aprobat de Bruxelles din cauza suspiciunilor de corupţie, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News