În prezent, în Germania se discută despre introducerea obligativităţii de vaccinare pentru anumite grupuri ale populaţiei. Organizatorii au cerut în mod repetat participanţilor să rămână paşnici şi să poarte măşti. De vineri, în Hamburg a intrat în vigoare un regulament ce impune purtarea măştilor la demonstraţii.
Potrivit poliţiei, se aştepta o participare de aproximativ 8.000 de persoane la demonstraţia sub sloganul "Se întoarce roata. Jos mâinile de pe copiii noştri".
Autorităţile germane au început recent să introducă vaccinarea la copiii cu vârste mai mici.
Tinerii Socialişti, Tinerii Verzi şi grupuri de stângă au organizat contra-demonstraţii, la care, potrivit poliţiei, se aştepta o participare de aproape 1.000 de persoane.
Mii de germani care se opun vaccinării au ieşit deja în stradă în Hamburg în primele două week-end-uri din decembrie.
Berlin: Manifestanţii s-au adunat la Poarta Brandenburg
La Berlin, în pofida interzicerii unei demonstraţii planificate, câţiva zeci de manifestanţi s-au adunat la Poarta Brandenburg. Participarea a fost redusă, printre ei aflându-se, potrivit poliţiei, numeroşi turişti care nu erau acolo pentru protest. Iniţial se anunţase că 2.000 de persoane vor mărşălui de la Poarta Brandenburg prin districtul guvernamental.
Tot sâmbătă, aproximativ 1.900 de persoane s-au adunat în centrul oraşului Schwerin din nordul Germaniei, potrivit poliţiei, în timp ce organizatorii au vorbit participarea a 2.300 de persoane. Printre demonstranţi se aflau multe familii cu copii. Pe pancarte se putea citi: "Opriţi nebunia vaccinării" şi "Cancelarului Scholz: Noi suntem linia roşie", o aluzie la declaraţia sa repetată conform căreia "nu există linii roşii" pentru limitarea pandemiei.
Parlamentul landului Mecklenburg-Vorpommern, a cărui capitală este Schwerin, a cerut vineri demonstraţii paşnice.
Au fost organizate demonstraţii şi în mai multe oraşe din sud-vestul Germaniei. În Freiburg, conform poliţiei, aproximativ 2.900 de participanţi au mărşăluit prin centrul oraşului sâmbătă după-amiază, în timp ce alţi 300 s-au adunat pentru o contra-demonstraţie. Manifestaţiile au fost, în mare parte, paşnice, aproape toţi protestatarii respectând reglementările.
Demonstranţi au mărşăluit şi prin centrul oraşelor Dusseldorf, Frankfurt şi Trier.
În câteva oraşe din Bavaria, s-au adunat, în fiecare, peste 1.000 de demonstranţi.
În Dresda, câteva sute de persoane au cerut ridicarea restricţiilor impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19. Protestul a fost organizat într-o coloană de maşini, alcătuită, conform informaţiilor furnizate de poliţie, din 185 de vehicule.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News