PROTESTE de stradă în LONDRA. Se cere ANULAREA Brexitului: „Opriți nenorocitul ăsta de coșmar!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură B1.ro
Sursa foto: captură B1.ro

Marea Britanie trece printr-unul din cele mai importante momente din istoria sa modernă, chiar în aceste clipe, lucru confirmat de faptul că Parlamentul Regatului Unit s-a reunit într-o sâmbătă - premieră în ultimii 37 de ani, pentru a tranșa soarta acordului de Brexit, pe care premierul Boris Johnson l-a convenit, joi, cu liderii statelor UE, la Bruxelles.

Tumultul politic se resimte și la nivel social, astfel că mai mulți locuitori ai Londrei au ieșit la Palatul Westminster, pentru a-și exprima nemuțumirea față de ieșirea Regatului Unit din UE. 

Oamenii din „Remain", cum este denumită generic tabăra celor care doresc rămânerea arhipelagului în blocul comunitar, au venit „înarmați" cu steaguri și pancarte, prin care le cer mai marilor din politica britanică să renunțe la Brexit, într-un ultim ceas, cu mai puțin de două săptămâni până la termenul de îndeplinire a Articolului 50.

Citește și Ziua Z în politica britanică: Deputații TRANȘEAZĂ soarta ACORDULUI de BREXIT

Articolul 50 din Tratatul privind UE este cel care stipulează și reglementează că și cum un stat membru poate să părăsească, în mod unilateral, blocul european de state format după Al Doilea Război Mondial.

„Fără Brexit este cel mai bun tip de acord", scrie pe una din pancarte, sugerând că deputații britanici ar trebui să anuleze ieșirea din UE, și nu să voteze un acord de tranziție.

 

Parlamentul Regatului Unit se reunește, sâmbătă, pentru prima oară în 37 de ani, să voteze asupra acordului de Brexit

 

Între timp, parcă desprinși dintr-o altă lume, jurnaliștii britanici au întreprins o adevărată desfășurare de forțe în curtea Palatului Westminster. Camere, aparate de fotografiat și zeci de oameni ai presei așteaptă cu emoție anunțul care, cel puțin în teorie, ar trebui să dicteze tempoul politicii britanice pe termen scurt și mediu: Va părăsi Regatul Unit UE cu un acord de tranziție sau fără? Sigur, o altă posibilitate este aceea de amâna ieșirea, cum s-a mai întâmplat în lunile anterioare.

Citește și Cele 27 de state membre UE au adoptat în mod OFICIAL noul Acord Brexit. ULTIMĂ ORĂ (VIDEO)

„Opriți nenorocitul ăsta de coșmar al Brexitului", mai arată o pancartă, evocând luni întregi de haos prin care a trecut politica britanică în ultima perioadă, informează B1.ro.

Așadar, Parlamentul Regatului Unit se reunește, sâmbătă, pentru prima oară în 37 de ani, să voteze asupra acordului de Brexit încheiat de premierul Boris Johnson cu liderii statelor din Uniunea Europeană.

Este, totuși, și un membru al tinerilor comuniști britanici prezent în fața Palatului Westminster, care cere părăsirea UE. Chiar și așa, acesta nu cere ieșirea efectivă a Regatului Unit, ci păstrarea relațiilor interstatale cu țările europene sub forma unor State Unite (și Socialiste) ale Europei, deci practic doar schimbarea actualei ordini globale.

Citește și Boris Johnson, despre BREXIT: „Am respectat voinţa poporului"

Primul-ministru din arhipelag a încercat să convingă suficienți parlamentari, astfel încât înțelegerea convenită cu Bruxellesul să fie adoptată de Camera Comunelor, dar chiar și așa este de așteptat ca votul să fie tranșat la limită, după cum o arată estimările de moment.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel