Preşedintele USR, Cătălin Drulă, critică amendamentele formulate de liderul PSD, Marcel Ciolacu, cu privire la pensiile speciale şi susţine că vizează "salvarea" acestora.
"Ultima propunere de la Marcel Ciolacu este tot una de salvare a pensiilor speciale. Ar face orice ca pensiile speciale să nu fie trecute la principiul contributivităţii, aşa cum a propus USR. Să vedem cu un exemplu concret: premierul Ciucă. Dacă în prima variantă din decembrie, pensia de 18.000 lei a lui Nicolae Ciucă rămânea intactă, iar în varianta de la Senat din aprilie rămânea cu 17.000 de lei, acum i-au mai tăiat puţin, rămâne cu 'doar' 15.000 lei. Tot o pensie nesimţită", scrie liderul USR pe Facebook.
Ce se întâmplă cu pensiile speciale ale foștilor parlamentari
Acesta adaugă că, dacă s-ar aplica "corect" principiul contributivităţii, aşa cum a propus USR prin amendamente, premierul Nicolae Ciucă ar rămâne "cu ceva mai puţin de jumătate" din pensie, în jur de 8.000 de lei.
"De pensiile speciale ale foştilor parlamentari nu se ating. Stăm cu proiectul USR blocat de Ciolacu în Parlament de un an de zile. De noile pensii frumuşele ale foştilor primari, nici atât. Există soluţii corecte! USR a propus prin amendamente eliminarea tuturor pensiilor speciale, recalcularea pensiilor militarilor pe baza regulilor din sistemul contributiv şi respectarea deciziilor CCR referitoare la magistraţi fără beneficii suplimentare", menţionează Drulă.
Ciolacu s-a lăudat cu amendamentele depuse în Parlament
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că a depus la Camera Deputaţilor amendamente la legea pensiilor speciale, iar ţinta acestor soluţii este ca principiul contributivităţii să primeze în întreg sistemul de pensii publice.
"Am depus, astăzi, la Camera Deputaţilor, amendamentele prin care dorim să închidem definitiv subiectul pensiilor speciale. Aceste modificări au ca scop eliminarea unor abuzuri şi inechităţi care au durat prea multă vreme. Mi-am asumat public acest rol şi sunt decis să merg până la capăt! Ţinta tuturor celor care am lucrat la aceste soluţii este ca principiul contributivităţii să primeze în întreg sistemul de pensii publice", a scris Ciolacu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News