"Partidul Social Democrat îşi exprimă indignarea faţă de campania murdară a Opoziţiei care foloseşte imaginea Sfântului Mântuitor Iisus Hristos în clipuri electorale, cu scopul de a ataca sau de a compromite PSD. Autorii acestei campanii mizerabile sfidează şi batjocoresc credinţa creştină împărtăşită de cea mai mare parte a cetăţenilor români.
Citeşte şi: Părintele Necula, mesaj pentru Dragnea: „Iisus nu s-ar fi plâns că are dosar politic”
După ce au folosit această imagine în sfintele zile ale Sărbătorii de Paşti, când actorul care interpreta rolul Mântuitorului folosea expresii injurioase împotriva PSD, cei din Opoziţie care se află în spatele acestei campanii incalificabile au schimbat abordarea şi au difuzat recent, în mediul online, un alt videoclip în care actorul care îl interpretează pe Iisus Hristos enunţă mesaje de susţinere în favoarea PSD, cu scopul evident de a îndrepta oprobriul public împotriva Partidului Social Democrat", se arată într-un comunicat de presă remis de PSD.
Social-democraţii solicită autorităţilor în drept să declanşeze imediat o anchetă pentru a-i identifica pe cei care au folosit numele şi sloganul PSD în această "campanie murdară".
Citeşte şi: Olguța Vasilescu a RĂBUFNIT, în direct: „S-a depăşit orice limită”
"Dincolo de folosirea ilegală a identităţii PSD, considerăm că această campanie josnică şi ticăloasă reprezintă o ofensă gravă împotriva credinţei poporului român şi se circumscrie infracţiunilor contra libertăţii religioase, prevăzute în Codul penal", a explicat sursa citată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News