PSD: Legea carantinării va fi modificată în Senat

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: Facebook @Florina Presadă
Sursa foto: Facebook @Florina Presadă

Legea carantinării va fi modificată în Senat, a declarat, luni, social-democratul Ionel Arsene. „Proprietatea privată este garantată”, a declarat Arsene, după ce a ieșit de la ședința PSD.

Întrebat dacă ar fi de acord ca o persoană deja confirmată cu COVID-19 să umble pe lângă el, liderul PSD Neamț, Ionel Arsene, a declarat că deși nu este de acord, legea trebuie să fie în acord cu Constituția.

„Cu asta am început. Nu sunt de acord și trebuie să găsim cadrul legislativ prin care aceste persoane să poată să fie internate, să fie obligate să fie internate. Dar nu în forma acestei legi... (...) Nu nu sunt mulțumit de modificările pe care le-au adus colegii mei la Camera Deputaților. Aștept să vedem modificările pe care le vor face colegii mei la Senat. Sunt foarte multe care mă nemulțumesc. De exemplu, faptul că în continuare vorbim de carantinarea bunurilor. Proprietatea privată este garantată de Constituția României”, a spus Arsene.

Acesta a fost întrebat dacă s-a decis, în ședința CEX a PSD, data la care va fi depusă moțiunea de cenzură.

„Moțiunea de cenzură nu se amână. Nu a spus nimeni că va amâna moțiunea de cenzură. Așteptăm să vedem momentul prielnic pentru România, în primul rând, după care pentru PSD”, a răspuns Arsene, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel