Într-o postare pe pagina de Facebook a PSD, social-democraţii punctează că, pentru prima data în istorie, România are o femeie în funcţia de prim-ministru, Viorica Dăncilă.
"Cu doar patru zile în urmă, domnia sa a semnat programul 'Venus' pentru sprijinirea şi protejarea femeilor care devin victime ale agresiunilor în familie. Este prima iniţiativă serioasă pentru combaterea violenţei domestice şi pentru redarea încrederii şi demnităţii femeilor agresate. Aceasta este politica PSD, care a promovat cele mai multe femei în Parlamentul României şi în administraţia publică locală şi centrală", se arată în postare.
PSD urează " 'La mulţi ani!' tuturor doamnelor şi domnişoarelor din România" cu ocazia Zilei internaţionale a Femeii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News