Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a declarat, după solicitare președintelui Klaus Iohannis de a emite o lege pentru ca românii să își poată exercita toți dreptul la vot, faptul că, legat de votul din Diaspora, este un lucru pe care Partidul Social Democrat în are în vedere și că nimeni nu își mai dorește ca în Diaspora să existe acele cozi la vot, așa cum s-a întâmplat la data de 26 mai.
„Vedem astăzi concluziile anunțate, există și scrisorile acestea către președinții Camerelor și doamna premier. Sunt lucruri pe care deja le discutasem, lucruri pe care dorim să le aplicăm și noi. Le analizăm și o să vedem în ce fel facem acest lucru.
Citește și Iohannis solicită de URGENȚĂ o LEGE pentru DIASPORA: „Umilințele la care au fost supuși ROMÂNII nu trebuie să se mai repete!"
Am văzut că e un îndemn patriotic la muncă. Nu era nevoie de acest îndemn surprinzător din partea președintelui Iohannis. Noi suntem în activitate”, a declarat Fifor la Antena 3.
În ceea ce privește votul prin corespundență, Mihai Fifor a declarat că acesta are anumite rigori, de care cetățeanul român trebuie să țină cont.
„Lucrul acesta presupune că cetățeanul român care trăiește în străinătate, trebuie să se înregistreze într-un anumit registru, sunt necesare date de identificare ale cetățeanului respectiv. Este important ca toată lumea să știe că aceste rigori se vor aplica odată ce se va adopta un astfel de proces legislativ", a precizat Mihai Fifor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Paște cu dor printre camioane: românii din diaspora au dus mâncare și alinare șoferilor blocați în parcări de Paște
Gabriel Nuță-Stoica /
20 apr 2025, 17:21
Pentru al cincilea an consecutiv, voluntarii Asociației RoOmenia – Voluntari în Europa au dus pachete de Paște și alinare zecilor de mii de șoferi români aflați în parcările Europei, departe de casă. Acțiunea s-a desfășurat în țări precum Germania, Belgia, Italia, Franța, Marea Britanie și Spania, aducând nu doar mâncare tradițională, ci și solidaritate, emoție și sentimentul de apartenență.