Candidatura lui Cătălin Cîrstoiu a devenit foarte controversată în contextul în care acesta este acuzat că din postura de manager de spital public ar fi efectuat consultații și la o clinică privată care funcționează pe numele soției. Totodată, liderii PSD-PNL au analizat și sondajele, dar și vizitele de campanie pe care Cîrstoiu le-a făcut, mai ales cele de la metrou.
După îndelungi discuții, s-a decis că se va merge mai departe pe mâna candidatului Cătălin Cîrstoiu, cu orice risc. Ca să pună capăt oricăror speculații, care ar putea îngreuna cresterea în sondaje a lui Cîrstoiu, s-ar fi vrut depunerea candidaturii chiar marți, 16 aprilie. Totuși, au existat câteva elemente birocratice care au blocat evenimentul de depunere oficială a candidaturii la Biroul Electoral Municipal (BEM).
Mai întâi, cei de la BEM trebuie să valideze protocolul alianței PSD-PNL. Situația nu se oprește aici, Marcel Ciolacu informând PNL că va face începând de marți o vizită internațională, astfel că depunerea candidaturii va mai întârzia până la întoarcerea lui Ciolacu.
Cătălin Cîrstoiu, incompatibilitatea și averea
Pentru a lămuri situația care planează în jurul incompatibilității, medicul Cătălin Cîrstoiu a anunțat că va organiza o conferință de presă și va răspunde la toate întrebările. Recent, ar fi apărut facturi care arată că acesta a prestat la clinica privată, desi susține că el a fost prezent doar pentru a instrui studenții de la medicină.
Cătălin Cîrstoiu este manager al spitalului Universitar din București. Acesta are 49 de ani și s-a născut la Pitești. Printre primele puncte vulnerabile din campania electorală vizate de presă au fost mașinile de lux pe care le deține și de asemenea proprietățile impunătoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News