Partidul Social Românesc (P.S.RO) cere reprezentanților celorlalte partide parlamentare să adopte cât mai repede legea votului prin corespondență destinată românilor din Diaspora. Considerăm că este inadmisibil ca, la aproape un an de zile de la organizarea alegerilor prezidențiale, acest proiect de lege destinat românilor din afara granițelor țării să nu fi fost adoptat.
P.S.RO, ca singurul partid autentic de stânga, prin reprezentanții săi în Parlament, a făcut toate demersurile legale pentru adoptarea acestui proiect de lege: am inițiat și susținut mai multe amendamente, am cerut triplarea numărului de parlamentari care să reprezinte interesele Diasporei și, nu în ultimul rând, am susținut și contribuit la moțiunea de cenzură pe tema votului prin corespondență.
Din păcate, astăzi observăm că demagogia este cuvântul de ordine îmbrățișat de majoritatea parlamentarilor când vine vorba de respectarea românilor aflați dincolo de granițele țării.
De aceea, printr-un demers unic, P.S.RO. pune la dispoziția românilor aflați în țară și dincolo de granițe adresele de contact ale grupurilor parlamentare din Camera Deputaților și din Senat, unde vă cerem să le scrieți pentru a le reaminti despre un drept fundamental care trebuie respectat: acela al votului liber exprimat.
De asemenea, îi invităm pe toți românii din Diaspora care nu se mai simt reprezentați de actuala clasă politică să vină alături de noi și să contribuie la construcția unui nou partid european care înțelege și respectă valorile democrației.
Marius Dobrescu
Vicepreședinte P.S.RO
Adresele de contact ale grupurilor parlamentare:
Camera Deputaților
Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat - [email protected]
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal - [email protected]
Grupul parlamentar Liberal Conservator - [email protected]
Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România - [email protected]
Grupul parlamentar Democrat și Popular - [email protected]
Grupul parlamentar al minorităților naționale - [email protected]
Senat
Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat – [email protected]
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal – [email protected]
Grupul parlamentar Liberal Conservator – [email protected]
Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România – [email protected]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News