Purtătorul de cuvânt al PSD, dat afară de la conducerea filialei din Ploiești 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Senatorul Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD, a fost înlocuit, luni, de la conducerea PSD Ploieşti, şefia organizaţiei fiind preluată de senatoarea Laura Moagher.

Publicitate

În cadrul Biroului Politic Judeţean (BPJ) al partidului s-a decis "revitalizarea" organizaţiei PSD Ploieşti, astfel că s-a aprobat "cu largă majoritate de voturi" numirea Laurei Moagher la conducerea acesteia.

"O altă temă abordată în cadrul întrunirii de astăzi a fost cea a revitalizării filialei PSD Ploieşti, fiind decisă, cu largă majoritate de voturi, numirea doamnei senator Laura Moagher în fruntea organizaţiei locale, luându-se în calcul întreaga sa activitate în cadrul partidului", arată sursa citată.

Conducerea interimară a PSD Ploieşti era asigurată de circa doi ani de Radu Oprea.

"Mulţumesc colegilor mei pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, o să continui politicile de stânga, corect şi permanent, luptând pentru o administraţie eficientă, dedicată cetăţeanului. Îi asigur pe toţi membrii de partid, PSD-işti, că voi face tot ceea ce ţine de mine să îi reprezint cu onoare şi să-mi pun toate energiile în slujba oamenilor, aşa cum am făcut pe parcursul întregii mele cariere profesionale şi ca politician ştiu ce înseamnă munca şi respectul faţă de semeni, am luptat mereu să ofer oamenilor de lângă mine încredere şi respect, iar asta se realizează cu oameni şi pentru oameni. Totdeauna am fost om de echipă, voi rămâne om de echipă, numai aşa vom reuşi să ne realizăm obiectivele, având capacitatea şi discernământul, numai aşa vom rămâne o echipă competitivă", a scris Moagher pe pagina sa de Facebook.

Tensiuni la PSD Prahova



Totodată, BPJ i-a solicitat demisia din partid consilierului municipal George Botez, cerându-i-se ca la următoarea şedinţă să ofere explicaţii cu privire la ieşirile sale publice din ultima perioadă şi poziţionările sale politice în dezacord cu restul organizaţiei, se arată în comunicatul PSD Prahova.

"Primul şi cel mai important proiect de pe ordinea de zi a convocării se referea la construirea noului Spital Municipal de Urgenţă Ploieşti, proiect de importanţă majoră pentru municipiul Ploieşti şi ploieşteni. În cadrul şedinţei, a fost exprimată susţinerea, în unanimitate, a social-democraţilor faţă de proiectul iniţiat de primarul Andrei Volosevici, întrucât oportunitatea realizării acestui spital, dar şi condiţiile derulării proiectului nu pot fi puse la îndoială, Banca Mondială fiind, în calitate de partener, o entitate de prestigiu şi un garant al îndeplinirii cu succes a celui mai mare proiect din domeniul Sănătăţii iniţiat în ultimii 30 de ani, pentru Ploieşti", se menţionează în comunicat.

La ultima şedinţă extraordinară a Consiliului Local Ploieşti, în cadrul căreia trebuia votat un proiect de aprobare a studiului de prefezabilitate pentru Spitalul Municipal de Urgenţă Ploieşti întocmit de o divizie a Băncii Mondiale, consilierul local PSD George Botez a făcut o serie de amendamente, care au fost aprobate şi care, conform secretarului primăriei, au modificat pe fond proiectul de hotărâre.

Iniţial, proiectul prevedea aprobarea studiului de prefezabilitate, însă, după clarificări făcute la solicitarea lui Botez de către reprezentanţii diviziei Băncii Mondiale, s-a ajuns la concluzia că documentul în sine nu reprezintă un studiu de prefezabilitate, ci un raport.

Astfel, după aprobarea amendamentelor, CL Ploieşti a aprobat un proiect privind Raportul "Spitalul PPP Ploieşti - Raport privind conceptul proiectului - iunie 2022".

În acest context, secretarul primăriei a atras atenţia că hotărârea ar putea fi anulată.

Conform datelor prezentate în cadrul şedinţei, valoarea investiţiei este estimată la 110 milioane de euro. Spitalul ar urma să fie realizat în parteneriat public-privat şi achitat în rate într-o perioadă de 17 ani, iar preţul total ar urma să ajungă astfel la 225 de milioane de euro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel