Acordul a fost semnat în luna ianuarie de Vladimir Putin şi de preşedintele iranian Masud Pezeshkian, cu doar câteva zile înainte ca Donald Trump să fie din nou învestit în funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Reinstalarea la Casa Albă a fostului lider republican aduce deja presiuni intense asupra Teheranului, Washingtonul încercând prin diverse canale să forţeze Iranul să accepte un nou acord cu privire la programul său nuclear. Miza: imposibilitatea dezvoltării unei arme atomice de către regimul de la Teheran.
Spre deosebire de pactul recent semnat de Rusia cu Coreea de Nord, care prevede asistenţă militară reciprocă în caz de agresiune, documentul ruso-iranian nu face un asemenea pas. De fapt, textul acordului precizează explicit că, dacă una dintre părţi este atacată, cealaltă nu va furniza niciun tip de ajutor agresorului şi se va abţine de la orice acţiune care ar putea contribui la continuarea ostilităţilor. În schimb, se angajează să promoveze soluţionarea paşnică a conflictelor, în conformitate cu prevederile Cartei ONU şi dreptul internaţional.
Cu toate acestea, realitatea pe teren arată o apropiere strategică evidentă între cele două ţări, în special în contextul conflictului din Ucraina. Iranul a devenit un furnizor crucial de tehnologie militară pentru Kremlin, oferind drone kamikaze de tip Shahed şi rachete balistice, utilizate pe fronturile din estul Ucrainei. La rândul său, Coreea de Nord a furnizat Rusiei cantităţi semnificative de muniţie, consolidând o axă de cooperare militară între statele sancţionate de Occident.
Vice-ministrul rus de externe, Andrei Rudenko, a declarat, imediat după aprobarea acordului în parlamentul rus, că „acest document nu presupune în niciun fel formarea unei alianţe militare cu Iranul şi nici nu implică o obligaţie de asistenţă militară reciprocă.” Cu toate acestea, importanţa acordului este incontestabilă, în special prin prisma mesajului transmis Occidentului: Rusia îşi extinde reţeaua de parteneriate strategice cu statele marginalizate de Washington şi Bruxelles.
De ce s-a aliat Rusia cu Iranul?
Acordul vine într-un context regional extrem de tensionat. Iranul este în expectativă în faţa posibilelor acţiuni militare ale Israelului, după ce gruparea şiită Hezbollah, susţinută de Teheran, a fost înfrântă în Liban. În acelaşi timp, preşedintele sirian Bashar al-Assad, un alt aliat tradiţional al Iranului, a fost îndepărtat de la putere, ceea ce ridică semne de întrebare privind influenţa Teheranului în regiune.
În acest cadru, Rusia se poziţionează ca mediator între Iran şi Statele Unite, încercând să prevină o escaladare militară majoră. Presa americană a relatat că Israelul a avut în vedere un atac direct asupra instalaţiilor nucleare iraniene, dar planurile ar fi fost oprite de preşedintele Donald Trump, care însă continuă să emită ameninţări la adresa Iranului. Actualul lider de la Casa Albă insistă ca Teheranul să accepte un nou acord nuclear, după ce cel precedent a fost abandonat unilateral chiar de Trump, în 2018, în timpul primului său mandat.
Această decizie a dus la reinstituirea sancţiunilor economice severe împotriva Iranului, ceea ce a determinat regimul de la Teheran să accelereze activităţile de îmbogăţire a uraniului, ajungând la un nivel de 60%, foarte aproape de pragul de 90% necesar pentru fabricarea unei arme nucleare. Situaţia actuală ridică temeri serioase privind o eventuală militarizare a programului nuclear iranian, în ciuda insistenţelor oficialilor de la Teheran că acesta are scopuri exclusiv paşnice.
Prin acest acord strategic, Rusia şi Iranul caută să îşi consolideze influenţa şi să îşi coordoneze poziţiile într-un context geopolitic în care ambele regimuri sunt vizate de sancţiuni occidentale şi acuzate de încălcări grave ale drepturilor omului şi ale normelor internaţionale. Parteneriatul pare să funcţioneze, cel puţin la nivel de retorică şi sprijin tehnologic, în ciuda faptului că nu implică o alianţă militară directă.
Totuşi, analiştii politici subliniază că prin astfel de acorduri, Rusia îşi întăreşte poziţia în Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, construind o reţea alternativă de influenţă şi sprijin reciproc, în afara structurilor occidentale. La rândul său, Iranul îşi diversifică sprijinul internaţional şi caută protecţie diplomatică şi economică în faţa izolării tot mai accentuate pe scena globală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
