Acesta este primul contact în câteva săptămâni între cei doi lideri, cu scopul unei încetări a focului în conflictul început la sfârşitul lunii februarie.
Cancelarul german, Olaf Scholz, a avut o convorbire telefonică cu preşedintele rus, Vladimir Putin, căruia i-a solicitat să caute o soluţie diplomatică la războiul din Ucraina, început de Rusia la sfârşitul lunii februarie.
Conversaţia, care este primul contact în câteva săptămâni între cei doi lideri, a durat în jur de o oră şi jumătate, după cum a raportat cancelarul german, potrivit agenţiei germane DPA.
Contre Scholz-Putin
Astfel, Scholz l-a îndemnat pe Putin să faciliteze încetarea focului în Ucraina şi i-a cerut să retragă trupele ruse din Ucraina, precum şi respect pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării sale vecine.
Ulterior, Kremlinul a confirmat apelul telefonic şi a raportat că Putin l-a avertizat pe Scholz despre "încălcările flagrante ale dreptului internaţional umanitar de către Ucraina".
La fel, Putin a pus pe masă "securitatea centralei nucleare Zaporijjie", unde, potrivit lui, Ucraina desfăşoară "atacuri continue cu rachete". Preşedintele rus a denunţat, de asemenea, atacurile asupra Donbasului care "ucid civili şi provoacă daune în mod deliberat infrastructurii civile", relatează Rador.
Pe de altă parte, Putin s-a referit la situaţia energetică din Europa, moment în care a profitat de ocazie pentru a transmite că reducerea aprovizionării de către Nord Stream 1 este "rezultatul sancţiunilor împotriva Rusiei".
"Având în vedere că guvernele lor stopează aprovizionarea cu gaz prin Ucraina şi Polonia, precum şi refuzul de a pune în funcţiune Nord Stream 2, încercările de a da vina pe Rusia pentru problemele energetice ale Europei par extrem de cinice", a conchis Kremlinul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News