"Bineînţeles, această decizie a fost luată sub presiunea fără precedent" a Washingtonului, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, considerând "situaţia complexă" pentru băncile turce care foloseau până acum cardurile Mir şi care acum "sunt ameninţate de sancţiuni" economice americane.
"Trebuie să căutăm împreună mijloace pentru a contracara această presiune astfel încât să nu distrugem cooperarea noastră comerciale şi economică", a adăugat Peskov, făcând apel la Ankara "să nu priveze milioanele de turişti ruşi care vizitează Turcia în fiecare an de condiţiile confortabile".
Toate băncile turcești vor renunța la sistemul MIR
Aceste declaraţii, care sună ca un avertisment, ilustrează presiunea sub care se află Turcia, al cărui preşedinte Recep Tayyip Erdogan are nevoie de sprijinul financiar al Rusiei şi de gazul ieftin al acesteia pentru a-şi susţine economia aflată în dificultate înaintea unor alegeri dificile, dar trebuie în acelaşi timp să nu se expună la sancţiunile americane cu un efect potenţial devastator.
Anterior miercuri, un înalt oficial turc a confirmat pentru AFP că cele trei bănci turce publice (Halkbank, Ziraat şi Vakifbank) care folosesc încă sistemul rusesc de plată Mir vor renunţa la el după avertismentele SUA. El nu a precizat însă data.
Două dintre cele mai mari bănci din ţară, Denizbank şi Isbank, au anunţat deja săptămâna trecută că vor suspenda folosirea sistemului de plată Mir.
Turcia nu vrea să supere pe nimeni
Extrem de dependentă de gazul şi petrolul din Rusia, Turcia a refuzat să se alăture sancţiunilor occidentale adoptate după ofensiva rusă din Ucraina, Erdogan prezentându-se ca un mediator privilegiat al conflictului, în special asupra unor chestiuni precum schimbul de prizonieri şi exporturile de produse alimentare.
Însă presiunile Washingtonului par să fi afectat decizia liderilor turci. Decizia Turciei a sporit de facto şi mai mult izolarea bancară a Rusiei.
Înaintea Turciei, Uzbekistanul a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că renunţă la cardurile Mir, folosite din 2015 în câteva ţări din lume, printre care şi Belarus, pentru a le permite ruşilor să facă plăţi în străinătate, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News