"Preşedintele rus, Vladimir Putin, a informat, marţi după-amiază, într-o conversaţie care a avut loc la iniţiativa sa, că va emite de la 1 aprilie un decret potrivit căruia plăţile pentru exporturile de gaze vor fi echivalate în ruble. În acelaşi timp, a subliniat în conversaţie că nu se va schimba nimic pentru partenerii europeni care au contracte. Plăţile ar urma să fie efectuate tot în euro, prin intermediul Băncii Gazprom, care nu este vizată de sancţiuni. Iar Banca va converti apoi plăţile în ruble", anunţă Guvernul Germaniei, potrivit unui comunicat postat pe site-ul propriu, transmite Mediafax..
"În conversaţia cu Vladimir Putin, cancelarul Olaf Scholz nu a acceptat procedura, ci a cerut informaţii scrise, pentru a o înţelege mai bine. Prin urmare, rămâne valabil ce s-a stabilit de la nivelul Grupului G7: livrările de energie vor fi achitate în euro sau dolari, aşa cum este stipulat în contracte", subliniază Guvernul de la Berlin.
Rusia și-a ponderat tonul cu privire la plata gazelor naturale în ruble
Administraţia Vladimir Putin a părut să nuanţeze, miercuri, solicitarea efectuării plăţilor în ruble pentru gazele exportate în Uniunea Europeană, Moscova explicând că planul va fi aplicat etapizat. "Am vorbit deja despre acest lucru, plăţile şi livrările de gaze sunt un proces extins în timp", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de cotidianul Le Figaro. Oficialul rus a explicat că noul sistem de plăţi nu va fi aplicat de joi pentru clienţii europeni. "Nu se pune problema de a face livrări mâine şi a fi plăţiţi până seara. Nu, este vorba de un proces mai extins în timp, la nivel tehnic", a subliniat Dmitri Peskov, insistând totuşi că sistemul plăţilor în ruble va fi în final aplicat.
Preşedintele Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută, în contextul sancţiunilor masive care vizează sistemul financiar rus din cauza invaziei militare în Ucraina, că Rusia nu va mai accepta plăţi în euro sau dolari pentru gazele exportate în ţările Uniunii Europene.
Însă Grupul naţiunilor puternic industralizate (G7) a respins solicitarea Rusiei. Miniştrii Energiei din statele membre G7 au stabilit, în cadrul unei reuniuni virtuale desfăşurate luni, că cererea Rusiei privind efectuarea plăţilor în ruble este o încălcare a contractelor pentru furnizarea de gaze, a declarat Robert Habeck, vicecancelar al Germaniei şi ministru al Economiei şi Protecţiei Climei.
"În aceste condiţii, efectuarea plăţilor în ruble este inacceptabilă", a afirmat Robert Habeck, după reuniunea G7 în format virtual, la care au participat reprezentanţii Franţei, Italiei, Germaniei, Canadei, Statelor Unite, Marii Britanii şi Uniunii Europene.
"Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, încearcă să ne divizeze. Dar solidaritatea noastră este semnificativă, nu vom fi divizaţi. Grupul G7 transmite clar că trebuie respectate clauzele contractelor", a subliniat Robert Habeck.
Germania deţine în 2022 Preşedinţia Grupului G7. Întrebat ce se va întâmpla dacă Rusia va sista furnizarea de gaze întrucât nu vor fi efectuate plăţile în ruble, Habeck a transmis că naţiunile din Grupul G7 sunt pregătite "pentru toate scenariile".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News