Putin nu regretă invazia în Ucraina şi asigură că, pentru moment, nu prevede noi lovituri "masive"

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că nu are în vedere "pentru moment" noi lovituri "masive" asupra Ucrainei, nici să extindă mobilizarea pe care a ordonat-o în urmă cu trei săptămâni pentru a face faţă eşecurilor armatei sale, relatează France Presse.

Rusia "nu are drept obiectiv să distrugă Ucraina", a declarat Putin într-o conferinţă de presă susţinută după un summit regional la Astana, în Kazahstan.

"Pentru moment, nu există necesitatea unor lovituri masive. În prezent, există alte obiective. Pentru moment, apoi vom vedea", a declarat el, asigurând că Rusia face "totul cum trebuie" în Ucraina.

"Nu este agreabil ceea ce se petrece acum, dar (dacă Rusia nu ataca Ucraina în 24 februarie), am fi fost în aceeaşi situaţie puţin mai târziu, dar condiţiile ar fi fost mai rele pentru noi. Deci, noi facem totul cum trebuie", a continuat preşedintele rus.

Rusia a efectuat luni bombardament masive asupra oraşelor ucrainene, avariind atât infrastructuri electrice, cât şi zone rezidenţiale, ba chiar un teren de joc la Kiev. Aceste lovituri interveneau după două zile de la explozia survenită pe podul Kerci, o infrastructură-cheie, pe care Putin a imputat-o serviciilor secrete ucrainene.

Preşedintele rus a mai spus vineri că nu prevede un nou val de mobilizare a ruşilor în armată, recunoscând totodată că cea actuală a înregistrat şi eşecuri.

Potrivit lui, au fost recrutaţi 220.000 de bărbaţi din cei 300.000 prevăzuţi, dintre care 16.000 se află deja în "unităţi implicate în lupte".

"Nimic altceva nu este prevăzut. Nicio propunere nu a fost primită de la Ministerul Apărării şi nu-i văd necesitatea într-un viitor previzibil", a declarat Putin în conferinţa de presă, adăugând că prevede încheierea mobilizării "în circa două săptămâni".

"Linia frontului este lungă de 1.100 km, este deci aproape imposibil să fie ţinută exclusiv de trupe formate de militari sub contract", a justificat preşedintele rus, în timp ce anunţarea mobilizării a determinat zeci de mii de ruşi să fugă din ţară.

Putin s-a declarat de altfel "deschis" negocierilor cu Kievul şi medierii unor ţări precum Turcia sau Emiratele Arabe Unite, criticând Kievul pentru refuzul de a începe convorbiri cu el.

Preşedintele rus a recunoscut pentru prima oară că partenerii Moscovei din fosta URSS sunt "preocupaţi" de conflictul în Ucraina.

Când a fost întrebat vineri dacă regretă conflictul din Ucraina, Putin a spus "Nu" şi a declarat că Rusia a făcut ceea ce trebuia, potrivit Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel