Iuri Uşakov a afirmat că au fost obţinute rezultate concrete în cursul discuţiilor care au avut loc în martie în Turcia, înainte ca Ucraina să întrerupă contactul. Totuşi, "dacă negocierile sunt reluate acum, va fi în termeni total diferiţi", a spus Uşakov, potrivit agenţiei de presă RBK, fără a da mai multe detalii.
"De-nazificarea" şi "demilitarizarea" Ucrainei, de asemenea cedarea regiunilor de est Doneţk şi Lugansk şi recunoaşterea Crimeei ca fiind rusă au fost numite atunci de Moscova drept condiţii pentru a pune capăt a ceea ce numeşte o "operaţiune militară specială".
Negociator ucrainean: înghețarea conflictului va însemna un război sângeros
Un conflict îngheţat între Ucraina şi Rusia va însemna un război sângeros mai târziu, iar înfrângerea Moscovei este singura modalitate de a pune punctul pe i în această istorie, susţine Mihailo Podoleak, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale de la Kiev, care face parte din echipa de negociatori ucraineni la discuţiile de pace cu Rusia, într-o reacţie la o declaraţie făcută anterior de către fostul comandant al forţelor aliate în Europa, amiralul James Stavridis, transmite RBC.ua.
Războiul pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei ar putea dura încă patru-şase luni şi ar putea să devină un conflict îngheţat după modelul Războiului din Coreea, declarase duminică Stavridis.
Armata ucraineană opune o rezistenţă puternică în faţa ocupanţilor ruşi, iar planurile preşedintelui rus Vladimir Putin s-au dovedit a fi 'nu foarte eficiente', a declarat amiralul în rezervă într-un comentariu pentru Business Insider.
El a menţionat că Putin a cucerit puţin teritoriu ucrainean faţă de ceea ce plănuia declanşând acest conflict, apreciind că situaţia din Ucraina se îndreaptă spre un sfârşit după modelul 'Războiului din Coreea', adică încheierea unui armistiţiu, stabilirea unei zone demilitarizate între cele două părţi, o ostilitate continuă, un fel de conflict îngheţat.
'Vom vedea asta în patru-şase luni. Niciuna dintre părţi nu poate rezista mai mult', a apreciat fostul comandant al forţelor aliate în Europa.
Într-un mesaj postat pe Twitter, Mihailo Podoleak scrie că Ucraina şi Rusia diferă ca dimensiuni geografice de cele două Corei. "Este vorba de două lucruri complet diferite, de un context diferit, de dimensiuni diferite", spune el.
Orice îngheţare a conflictului va însemna că în viitor acesta poate reizbucni cu o intensitate şi mai mare, iar noul război va fi şi mai bine pregătit şi mult mai sângeros decât ceea ce petrece în aceste zile în Ucraina, avertizează Podoleak, citat de RBC.ua.
Ce va cere Ucraina la negocieri
De acea, în opinia sa, există o singură opţiune pentru a i se pune capăt războiului declanşat de Rusia în Ucraina şi de a restabili pacea: eliberarea teritoriilor ucrainene, înfrângerea Rusiei şi restabilirea securităţii în Europa.
Războiul din Coreea a durat trei ani, din 1950 până în 1953, între Coreea de Nord şi Coreea de Sud. Conflictul dintre cele două ţări s-a încheiat cu un armistiţiu şi crearea unei zone demilitarizate. Cu toate acestea, părţile beligerante nu au semnat vreun document oficiale de pace şi, prin urmare, în mod oficial, Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC- Coreea de Nord) şi Coreea de Sud sunt tehnic încă în război, aminteşte agenţia de presă citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News