Pentru a risipi confuziile și a combate diverse dezinformări în contextul deciziei CGMB de suspendare a aplicării PUZ-urilor pentru următoarele 12 luni, Nicușor Dan precizează că e fals că nu se va mai construi deloc în București.
„Se poate construi în continuare, dar pe baza Planului Urbanistic General, un document echilibrat (și care urmează să fie actualizat), ce ține cont atât de nevoia de spațiu verde, cât și de dezvoltarea urbană firească pentru o capitală europeană”, spune primarul.
PUZ suspendat în București: "Cine a dat banii, nu va pierde avansul"
În al doilea rând, conform acestuia, e fals că se opresc construcțiile în derulare sau că se sistează construcțiile deja aprobate: „Orice proiecte care se află în derulare continuă, inclusiv cele pentru ridicarea de blocuri de locuințe, astfel încât cei care au plătit deja avansuri pentru achiziția de apartamente nu vor pierde banii. Reafirm faptul că hotărârea CGMB de suspendare a celor 5 PUZ-uri de sector operează pentru viitor, adică începând cu data de 1 martie 2021, pentru o durată de 12 luni de zile”.
Suspendarea PUZ-urilor din cinci sectoare ale Capitalei a fost aprobată vineri de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, până în 2022. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţinea că este „o victorie a societăţii civile, care reclamă de ani de zile abuzurile urbanistice”, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News