Rădulescu "Mitralieră", IPOTEZĂ: "Poate că fetele nu sunt omorâte ci sunt traficate"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu consideră posibilă ipoteza că fetele dispărute în ultima perioadă, în cazul suspectului Gheorghe Dincă, nu ar fi fost omorâte, ci traficate într-o rețea de proxenetism și crimă organizată, protejată de judecători, procuori, polițiști și politicieni din sudul țării. 

"Zilele astea am vorbit cu magistrați, foști procurori, experți în criminalistică, medici legiști și chiar în anti-tero, vis a vis de ceea ce s-a întâmplat în Caracal, și lucrurile încep să nu se lege: 1. Bijuteria găsită în mașina monstrului, cartea de vizită (de care a spus Alexandra la telefon), eventuale obiecte vestimentare sau chiar telefon, demonstrează numai că Alexandra a fost luată de monstru Dincă, dar nu conduc spre omorârea acesteia; 2. Eventuala incinerare a Alexandrei, ar fi necesitat timp suficient, combustibil în cantitate foarte mare (benzină sau kerosen, nu motorină), un bazin mare în care să bage corpul și ar fi determinat un fum și un miros foarte puternic ușor de sesizat atât ziua cât și noaptea; în același timp necesită temperaturi foarte mari de peste 1000 grade astfel ca să rămână numai cenușă, în caz contrar ar fi trebuit sa fie găsite fragmente de os; 3. Negăsirea urmelor de sânge sau a cadavrului lipsește de obiect ipoteza asasinării Alexandrei", a scris, marți seară, pe Facebook, deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

De asemenea, el pune la îndoială implicarea DIICOT în cazul celor două fete dispărute în Olt.

"4.Ce caută Dicot în această poveste? Dicotul nu are atribuții decât dacă există suspiciunea unui trafic de persoane, pentru că în suspiciunea de omor, atributul il are parchetul de pe lângă tribunal iar în cazul unui omor deosebit de grav sau crime în serie intervine parchetul general; deci ce treabă are Dicotul? Ce vrea să acopere dicotul sau pe cine? Ori dicotul nu și -a făcut treaba de la dispariția Luizei și acum vrea sa acopere neglijența în serviciu ori vor să acopere o rețea de crimă organizată în care probabil polițiști, procurori, judecători și monstrul Dincă sunt implicați", a mai scris politicianul.

Rădulescu susține ipoteza că fetele dispărute în Olt nu ar fi fost omorâte, ci "traficate într-o rețea de proxenetism și crimă organizată, protejată și susținută de judecători, procurori, polițiști și poate chiar politicieni din zona de sud a țării: Olt- Dolj - Mehedinți - Argeș".

"Toate aceste lucruri mă duc spre ipoteza că poate că fetele nu sunt omorâte ci sunt traficate într-o rețea de proxenetism și crimă organizată, protejată și susținută de judecători, procurori, polițiști și poate chiar politicieni din zona de sud a țării: Olt- Dolj - Mehedinți - Argeș, și atât declarațiile controversate ale monstrului Dincă cât și bâlbâielile, neimplicarea, inacțiunea polițiștilor și procurorilor par să ducă spre o rețea organizată pe care indivizi din diferite structuri vor să o acopere prin minciună și inducere în eroare. De asta este nevoie ca structurile specializate de criminaliști ale IGPR și ale poliției capitale să se implice, de asta este nevoie ca parchetul general să se implice, de asta e nevoie ca Sri să se implice (nu să monitorizeze politicenii și oamenii de afaceri) și de asta este nevoie ă Sie să se implice, pentru că de data asta aceste rețele de români de crimă organizată și proxenetism acționează în exterior, acolo unde e chiar domeniul lor de implicare. Vreți să dovediți românilor că vă meritați funcțiile și banii pe care îi primiți, destructurați toate aceste rețele de mafie, de crimă organizată și proxenetism, de cămătărie și extorcare și găsiți copiii românilor dispăruți și răpiți. Dacă nu veți face asta urgent, dați-vă absolut toți demisia incompetenților pentru că mai devreme sau mai târziu veți răspunde toți în fața românilor", a transmis social-democratul, potrivit Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel