Raed Arafat, MESAJ pentru cei care cred că pandemia de COVID este o FARSĂ: "Priviţi în ochii familiilor celor căzuţi"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Șeful DSU Raed Arafat i-a invitat pe cei care pun la îndoială situația în care se află România să privească în ochi familiile eroilor căzuți la datorie și să le spună că rudele lor au murit din cauza unei „farse”. Reacția lui Arafat vine după ce un medic din Olt, diagnosticat cu COVID, a murit.

Șeful DSU Raed Arafat a scris, luni, un mesaj pe Facebook după ce un medic de la Ambulanța Olt, confirmat cu COVID-19, a murit.

„Azi (luni - n.r.), colegii de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt își iau rămas bun de la un medic care a lucrat în cadrul serviciului respectiv, după ce a pierdut lupta cu COVID 19. Tot azi, polițiștii de la IPJ Olt își iau rămas bun de la un coleg polițist care a căzut victimă virsului SARS-COV 2. Recent ne-am mai luat rămas bun de la un coleg pompier din Constanța și doi colegi ambulanțieri din Suceava, căzuți la datorie tot în urma infectării cu virusul SARS-COV 2”, a scris Arafat pe pagina de socializare.

Acesta le-a transmis un mesaj celor care pun la îndoială acțiunile medicilor și autorităților și susțin că epidemia este o farsă.

„În ultima perioadă am asistat la discuții și atacuri pe rețelele de socializare, și în media, în care personaje care nu au niciun habar ce înseamnă medicina, ce înseamnă pandemia și ce înseamnă virusul cu care ne confruntăm pun la îndoială acțiunile medicilor și ale autorităților fără să știe ce înseamnă pregătire și răspuns în astfel de situații sau ce înseamnă asumarea răspunderii de către cei care iau deciziile cele mai grele în această perioadă. Invit pe cei care pun la îndoiala situația în care ne aflăm, mai ales cei care spun insistent că este vorba de o 'farsă', să privească în ochi familiile celor căzuți la datorie și să le spună direct că rudele lor au căzut la datorie din cauza unei 'farse”, a mai scris șeful DSU.

Un medic în vârstă de 51 de ani de la Ambulanța Olt, diagnosticat în 20 mai cu noul coronavirus, a murit, luni, la Institutul Național „Matei Balș”, din București, a declarat, pentru Mediafax, prefectul de Olt, Florin Constantin Homorean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel