Raed Arafat a spus când ajung în țară primele teste rapide

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Primele 43.000 de teste vor ajunge în țară din fonduri extrabugetare, după o colaborare cu Crucea Roșie, la sfârșitul acestei săptămâni sau începutul săptămânii viitoare, apoi urmează să fie introdus stocul stocul strategic, unde s-au prevăzut un milion de teste, a declarat șeful DSU, Raed Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat a spus, în ședința de Guvern de miercuri, că s-a crescut capacitatea de ventilație în spitale și urmează să ajungă în țară testele rapide, primele, dintr-o colaborare cu Crucea Roșie.

„Am început să creștem capacitatea, mai ales de ventilație și în zonele unde sunt mai afectate. De exemplu, în București, ieri, am distribuit ventilatoare suplimentare la Pantelimon, Spitalul Universitar, Spitalul Floreasca. Mai mult decât atât, am amplasat deja două posturi medicale avansate care permit extinderea capacității de observație a pacienților la Pantelimon și la Spitalul Universitar. Deci astea sunt măsuri pe care putem să le replicăm și în alte zone dacă se cere, bineînțeles. Aici am acționat la cerere. Aducem mai multe pentru a le folosi pe linia de front mai ales în unitățile de primiri urgențe ne-ar ajuta să punem diagnosticul rapid pentru cazurile simptomatice și să le diferențiem chiar dacă unele ulterior vor trebui să fie confirmate și pe test PCR”, a spus Arafat.

 

Primele 43.000 de teste rapide ajung în țară la sfârșitul acestei săptămâni

 

Acesta a anunțat că primele 43.000 de teste rapide ajung în țară la sfârșitul acestei săptămâni sau începutul săptămânii viitoare, urmând ca ulterior să fie introdus și stocul strategic.

„Deja primele 43.000 de teste vor ajunge în țară din fonduri extrabugetare, deci în colaborare cu Crucea Roșie și urmează să introducem stocul strategic. Acum, pentru ce vine pe prima fază, sunt 43.000 de teste deja contractate care trebuie să ajungă în România la sfârșitul acestei săptămâni sau începutul săptămânii viitoare, iar pe stocurile strategice am prevăzut un milion de teste”, a mai spus dr. Arafat.

Premierul Ludovic Orban a precizat că acest teste ar trebui să fie folosite nu numai în UPU, ci și în școli, grădinițe, eventual în căminele de vârstnici sau în căminele pentru persoane cu dizabilități, acolo unde sunt riscuri majore, pentru a putea diagnostica persoanele simptomatice, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel