Raed Arafat anunţă: România este pregătită să trimită ajutoare în Turcia

StiriDiaspora Team |
Data publicării:
Raed Arafat (Sursa foto: Agerpres)
Raed Arafat (Sursa foto: Agerpres)

Raed Arafat a declarat, sâmbătă, că echipele române sunt pregătite să intervină în Turcia, dacă va exista o solicitare în acest sens. Șeful DSU a subliniat că, deși România e mult mai pregătită decât în anii precedenți în cazul unui cutremur, marea problemă rămâne cea a prevenirii.

„Nu cred că va dura mai mult decât a durat data trecută. Timpul de la alertare până la plecare este de regulă de 12 ore, dar vom fi pregătiți să plecăm mult mai repede dacă va fi cazul. Depinde dacă se va decide și dacă se va trimite o alarmă prin Mecanismul Protecției civile europene. Din primele informații nu există această intenție”, a spus Raed Arafat, la Digi24.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) susține că România e mult mai pregătită decât în anii precedenți în cazul unui cutremur.

„Mult mai bine pregătita decât acum trei-patru ani. Ne-am dotat mult mai bine, mai ales cu echipamentele de căutare-salvare, unde acum avem echipamente la nivelul fiecărui județ, în două locații”, a completat Arafat.

El a subliniat însă că o problemă majoră rămâne cea a prevenirii, respectiv a consolidării clădirilor.

„Problema cutremurului rămâne problema prevenirii, adică consolidarea clădirilor și tot. Ar fi bine când ne lovește un cutremur să găsească clădirile foarte bine. Problema prevenirii rămâne problema cea mai importanta. Am văzut că sunt luate măsuri. Noi mai discutăm acest lucru și încercăm să găsim soluții”, a conchis Arafat.

Cel puțin 19 oameni au murit și peste 900 au fost răniți după ce un cutremur puternic a zguduit vineri estul Turciei, potrivit autorităților, relatează agenţia turcă de ştiri Anadolu.

Cutremurul cu magnitudinea de 6,8 grade pe scara Richter s-a produs vineri în provincia Elazig din estul Turciei la ora locală 20:55, epicentrul fiind în districtul Sivrice, fiind resimţit în provinciile și țările vecine, inclusiv Siria și Georgia.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel