Raed Arafat: „Nici nu s-a publicat Legea şi au început atacurile!”

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
raed_arafat
raed_arafat

Legea carantinei și izolării a fost votată în Senat cu 115 voturi pentru, 8 împotrivă şi 3 abţineri. Secretarul de stat, Raed Arafat, a publicat un mesaj, pe pagina sa de Facebook,  în care spune că nici nu a s-a publicat Legea că au şi început atacurile împotriva ei.

 

 „Multe discuţii, multe dezbateri şi în final avem o legislaţie care să permită luarea unor măsuri în lupta împotriva SARS-COV 2“, a scris Arafat.

„Nici nu s-a publicat Legea si au început atacurile împotriva ei şi a persoanei mele, parcă eu sunt cel care a scris-o singur, a dezbătut-o singur şi a votat-o singur. Încercarea de a lega cu orice preţ numele meu de orice este negativ şi orice este neplăcut în relaţie cu COVID-19 este evidentă, mai ales în ultima perioadă. Am auzit cum cineva îşi bătea joc de un termen folosit de noi în ultima perioada, şi anume “comandantul acţiunii”, zicând că este o invenţie care nu se regăseşte în legislaţie. De fapt termenul se referă la persoana care coordonează integrat acţiunea de răspuns şi se regăseşte în Hotărârea de Guvern numărul 557 din 2016. Termenul se refera la cel care comandă intervenţia la nivel judeţean, acesta fiind de regulă inspectorul şef ISU sau chiar prefectul, iar la nivel naţional termenul se refera la şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţa sau persoana care îl înlocuieşte, de regulă aceasta fiind inspectorul general al IGSU. În cadrul noii legi, s-a dorit ca să fie trecut direct şeful DSU sau persoana desemnată în locul de a scrie comandantul acţiunii, ce în final nu schimbă modul de lucru stabilit în domeniul situaţiilor de urgenţă. Altul, spunea că dr. Arafat va controla totul după ce se promulga Legea! Chiar aşa? Au votat toţi o Lege care dă putere absolută dr-lui Arafat? Doar o citire atentă a Legii poate clarifica cititorului ce pârgii de control sunt şi ce face fiecare persoană sau instituţie“, a scris Raed Arafat.

„Legea nu dă puteri supreme nici lui Arafat şi nici unei alte persoane. Doar că aceasta ne permite să putem acţiona prompt şi să putem lua decizii bazate pe analize şi recomandări fără pierdere de timp. Încercările de a spune că tot ce se face în luptă cu acest virus este un abuz şi nejustificat, încercând să se lege acest aspect de o persoană sau două, reprezintă o încercare de dezinformare a populaţiei şi de a menţine în continuare un curent de opinie negativ faţă de orice acţiune luată la nivel de autorităţi. Problema COVID-19 este una complexa fiind necesară conlucrarea între noi toţi, de la autorităţi la fiecare individ. Important este informarea corectă şi ignorarea minciunilor şi a ştirilor ce nu pot fi confirmate din surse credibile“, a mai spus secretarul de stat.1. arafat_rec (arafat_lege.JPG)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel